România ar putea intra în LOCKDOWN de Paște. Ce RESTRICȚII pregătesc autoritățile pentru stoparea COVID-19

Numărul infectarilor crește din nou și tot mai mulți specialiști vorbesc despre al treilea val al pandemiei. Unii dintre ei spun chiar că nu pot fi excluse noi restricții dure de Paște, similare cu cele de anul trecut în cazul în care numărul infectărilor va exploda. 

Specialiștii din sistemul medical au lansat ideea unui posibil lockdown înainte de Paște. Și asta din cauza faptului că tot mai multe persoane nu respectă regulile, relatează Realitatea PLUS.

Premierul a declarat, în urmă cu două zile, că „nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile”.

Iar ministrul Sănătății a anunțat că ar fi mai bune restricțiile în următoarea perioadă.

„Aș prefera măsuri mai dure, e dorința mea ca cetățean responsabil”, declara Vlad Voiculescu, sâmbătă.

Cu toate că peste 900 de mii de persoane s-au vaccinat în România, în ultima săptămână numărul de infectări a început să crească.

Avocatul Adrian Cuculis este de părere că este nevoie de măsuri foarte clare în cazul în care autoritățile vor decide noi restricții, pentru a nu „bulversa” țara.

„Dacă vom schimba scenariul pe care îl vedem acum , astăzi, într-un lockdown generalizat, fără niște măsuri concrete, probabil o sa bulversam țara din nou, doar că de data asta românii nu vor fi la fel de receptivi cum au fost primma dată”, a declarat Adrian Cuculis la Realitatea PLUS.

Un factor al creșterii numărului de infectări ar putea fi și revenirea elevilor în școli.

Profesorul de Sănătate Publică Răzvan Cherecheș a precizat, petrnu Realitatea PLUS, că „dacă ne uităm la date, de când s-au deschis școlile a crescut numărul de cazuri, inclusiv în rândul copiilor de clasele 1-4. Este inevitabil. În momentul în care deschidem școlile, crește dinamica socială, oamenii se duc, își duc copiii la școală, copiii interacționează între ei, crește automat riscul de transmitere de la un copil la altul și implicit de la un copil la adult”.

Vremea frumoasă i-a scos pe oameni din casă, dar teama de infectare persistă. Ei sunt indignați, în unele cazuri , pentru că nu se repectă regulile în ceea ce privește purtarea măștii în transportul public. În plus, unii spun că e normal să fie acum niște restricții, considerându-le ca un fel de sacrificiu făcut acum pentru a fi mai bine mai târziu.

La fel ca în urmă cu un an, românii se așteaptă ca Paștele să fie tot fără mesele mari în familie.

Articolul precedentMĂRȚIȘOR 2021 – Tradiții și obiceiuri
Articolul următorEVALUARE NAȚIONALĂ pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Precizările Ministrului Educației despre organizarea testărilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.