România a cumpărat de la englezi 2 puitoare second-hand pentru minele din Marea Neagră – Prima navă e deja în dotarea Marinei

România a cumpărat două nave second-hand de la englezi pentru găsirea minelor din Marea Neagră. Una dintre puitoare a intrat deja în dotarea Marinei Române din luna septembrie, iar cea de-a doua urmează să fie transferată la începutul anului viitor. 

România a cumpărat din Marea Britanie două puitoare de mine, second-hand, în cadrul programului de înzestrare „Vânătorul de mine” după ce mai multe mine au fost identificate în ultimul an plutind în derivă în Marea Neagră în urma războiului dus de Rusia în Ucraina. 

Este vorba de navele HMS Blyth și HMS Pembroke ale Forțelor Navale Britanice, care au patrulat pe mare ca nave contra minelor (MCMV), scrie navalnews.com.

Prima navă – HMS Blyth – a fost scoasă din uz în 2021, în timp ce a doua – HMS Pembroke – va fi retrasă la începutul anului viitor.

Potrivit Departamentului apărării de la Londra, HMS Blyth a fost deja transferat la Marina Română în luna septembrie, iar HMS Pembroke urmează să ajungă în România în primăvara anului viitor.

Achiziția puitoarelor din Marea Britanie vine după ce anul trecut, o mină de război a avariat dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” trimis pe 8 septembrie pentru neutralizarea acesteia în apele Mării Negre, la 40 de km de portul Constanța. Mina a explodat chiar sub dragor, provocând o gaură de apă de mici dimensiuni, situată la limita liniei de plutire a navei, în zona pupa (partea din spate a navei). Nu au fost identificate avarii majore, flotabilitatea navei nu a fost afectată. De asemenea, nu au fost victime în urma producerii exploziei, iar cei 75 de militari ai echipajului navei nu au fost în pericol.

Minele aflate în derivă reprezintă o amenințare directă pentru statele de la Marea Neagră de când a început războiul Rusiei în Ucraina și pentru liniile maritime de comunicație. Vânzarea celor două nave către România, un aliat cheie al NATO, va permite țării noastre să aibă o contribuție directă și pozitivă la securitatea maritimă a regiunii, mai scrie navalnews.com.

Cele două platforme navale cumpărate de România sunt din clasa Sandown, în uz, modernizate în conformitate cu precizările făcute de specialiștii Forțelor Navale într-un șantier din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Valoarea estimată a achiziției a fost de 112.560.000 euro (fără TVA), potrivit HotNews.ro.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, „Vor veni puitoarele de mine din Marea Britanie. Ele urmează să fie livrate. Navele vor fi folosite și la operațiuni de identificare și deminare”, anunța ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, potrivit defenseromania.ro.

Fostele nave din clasa Sandown au o lungime de 52,5 m, cântăresc 485 de tone și au o rază de acțiune de peste 2.500 de mile nautice fără realimentare. Puitoarele de mine folosesc sonare de înaltă precizie pentru a cerceta fundul mărilor din întreaga lume în căutarea minelor și a explozibililor pierduți, care sunt apoi distruse în siguranță de echipele de scafandri de deminare ale navei sau de sistemul de eliminare a minelor ATLAS Seafox, mai notează navalnews.com.

„Echipa noastră dedicată de vânzări continuă să găsească noi case pentru navele din clasa Sandown din Royal Navy pensionate și sunt încântat să văd că HMS BLYTH și HMS PEMBROKE se pregătesc pentru noile lor roluri. Acest acord evidențiază relația puternică pe care o avem cu aliații noștri și alimentează misiunea colectivă a NATO de sprijinire a securității globale”, a declarat șeful Autoritatea care se ocupă cu vânzarea echipamentelor de apărare, Richard Whalley, citat de navalnews.com.

HMS Blyth a fost una dintre cele patru nave de vânătoare de mine ale Marinei staționate permanent în Golf. De asemenea, a fost desfășurată în Marea Baltică și pentru sarcini interne.

Unul dintre cele mai răsunătoare succese ale navei puitoare HMS Pembroke a fost descoperirea și eliminarea în siguranță a unei mine rusești din Primul Război Mondial. Un vehicul subacvatic cu telecomandă a fost folosit pentru a identifica dispozitivul în largul coastei Lituaniei înainte de a fi eliminat în siguranță.

Articolul precedentPunctul de amendă rămâne plafonat, în timp ce sute de români mor din cauza șoferilor pe care nu-i sperie SANCȚIUNILE
Articolul următorCât va dura procesul de răcire a vremii și la ce temperaturi să ne așteptăm în zilele următoare – Noile date de la ANM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.