Retragerea rușilor din zona Kievului, confirmată de Pentagon. Armata rusă pregătește o nouă ofensivă în estul Ucrainei. Măcelul lăsat în urmă de armata lui Putin

Trupele ruse care fuseseră dislocate în regiunile Kiev şi Cernigău și-au încheiat retragerea, confirmă responsabili militari de la Pentagon.

„Forţele ruse de lângă Kiev şi Cernigău şi-au încheiat retragerea din zonă pentru a se reîntări şi reechipa în Belarus şi Rusia”, a declarat jurnaliştilor un oficial de la Pentagon.

„Nu vedem forţe ruse în sau în jurul Kievului ori în sau în jurului Cernigăului”, a adăugat ulterior purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spunând că preşedintele rus Vladimir Putin „nu şi-a îndeplinit niciunul dintre obiectivele strategice”. „El a preluat controlul doar în centre cu populaţie redusă… Nu au cucerit Harkovul”, a spus acesta.

Aceasta vine la câteva zile după ce Rusia a anunţat că îşi va concentra eforturile pe regiunea Donbas din estul Ucrainei.

În cea de-a 43-a zi de război în Ucraina, tensiunile par să escaladeze. Deși armata lui Putin și-a retras trupele din zona Capitalei, se pare că aceștia își pregătesc o nouă ofensivă în estul Ucrainei.

În acest context, autoritățile de la Kiev îi sfătuiesc pe civilii din Donbas să plece din regiune cât încă mai pot. Apar noi imagini și din Mariupol, unde potrivit autorităților locale, rușii ard cadavrele victimelor cu ajutorul unui crematoiu mobil.

VEZI VIDEO AICI

În timp ce Biden condamnă atrocitățile de la Bucha, Putin susține că ar fi vorba despre o provocare grosolană și cinică a ucrainenilor. 

Rusia nu renunță la ofensivă în Ucraina și își concentrează forțele în regiunea Donbas. În acest context, vicepremierul Ucrainei Irina Vereșciuk avertizează oamenii din Harkov, Lugansk și Donețk să evacueze zonele, cât timp mai pot face acest lucru, mai ales că sunt așteptate atacuri puternice ale forțelor ruse.

Primarul Mariupolului spune că peste 5.000 de civili, inclusiv 210 copii, au fost uciși de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Mai mult, armata rusă curăță străzile pline de cadavre cu ajutorul unui crematoriu mobil, susține edilul.

Republica Cehă trimite „echipament militar esențial” în Ucraina, a transmis ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova. Mai multe imagini cu tancuri și alte vehicule de luptă, gata de drum au fost difuzate de televiziunea cehă.

Preşedintele american Joe Biden a denunţat „crime de război majore” în Ucraina, după imaginile masacrului de la Bucha.

La rândul său, Vladimir Putin a comentat în timpul unei convorbiri cu premierul ungar Viktor Orban despre „provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în oraşul Bucha”, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Pentagonul spune că este „imposibil” de precizat cât va dura războiul din Ucraina, dacă nu se va ajunge la un acord diplomatic, dar că Ucraina poate câștiga „cu siguranță” războiul. Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby a declarat că rușii și-au retras trupele din Kiev și Cernihiv, dar nu au cucerit încă orașele Harkov, Nikolaev și Mariupol.

În schimb, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg este de părere că războiul ar putea dura „luni, chiar ani”.

După ce Statele Unite au anunțat că impun sancțiuni fiicelor lui Putin, dar și anumitor bănci rusești, apar și reacțiile părții ruse. Ambasadorul Rusiei în Statele Unite a declarat că sancțiunile împotriva a două dintre cele mai mari bănci ale Rusiei sunt „o lovitură directă pentru populația rusă”. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentDe ce angajaţii Complexului Energetic Oltenia mor din cauza bolilor de inimă, cu ani înainte de pensie. Legătura directă dintre decese şi condiţiile de muncă, confirmată de specialişti
Articolul următorVouchere pentru persoanele cu venituri mici. Anunțul ministrului Familiei cu privire la pachetul de măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.