Reținută de polițiști pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

O tânără a fost reținută de polițiști pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Aceasta ar fi folosit datele cardului unei cunoștințe pentru a achiziționa, on line, diverse bunuri și servicii. 

 

La data de 6 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat și reținut o tânără de 23 de ani, din comuna Jidvei, județul Alba, care locuiește fără forme legale în municipiul Alba Iulia, acesta fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. 

 

Se pare că, în perioada martie – aprilie 2022, tânăra, folosindu-se de datele cardului bancar ale unei cunoștințe, în vârstă de 72 de ani, din Alba Iulia, ar fi achiziționat,  on-line, diverse servicii și bunuri, în valoare totală de 2.000 de lei. 

 

Pentru obținerea de probe, polițiștii au percheziționat apartamentul din Alba Iulia unde locuiește tânăra. 

 

Față de aceasta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 7 iulie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. 

 

 Cercetările sunt continuate.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentAcțiune pentru combaterea cerșetoriei, în Alba Iulia
Articolul următorA băut și și-a luat la bătaie mama! Ce s-a întâmplat cu tânărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.