Reparaţii capitale la Primăria Municipiului Blaj

În următoarele 6 luni, clădirea în care funcţionează Primăria Municipiului va intra, în renovare. Începând din data de 21 ianuarie 2018 interiorul instituţiei urmează a fi reabilitat complet.

Birourile vor fi relocate. Singurul compartiment nerelocat este biroul Impozite şi Taxe locale, care rămâne în actualul sediu, modernizat, în urmă cu patru ani, în acelaşi timp cu Casa Căsătoriilor. Aici îşi vor desfăşura activitatea birourile Personal, Contabilitate şi Direcţia Administrativă.

Birourile Primarului, Viceprimarului şi Secretarului municipiului Blaj, Direcţia Juridică, Registratura Primăriei Blaj şi sediul clubului CSM Volei Alba Blaj vor fi mutate la Palatul Cultural.

Birourile Investiţii şi Achiziţii Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Registrul Agricol îşi vor desfăşura activitatea la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” .

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP Blaj) şi Biroul de Stare Civilă se vor muta la fosta Grădiniţă de pe Bulevardul Republicii, nr. 24.

Am amânat reabilitarea interioară a Primăriei în favoarea altor investiţii de infrastructură, însă acum cred că este momentul să aducem Primăria Blaj la nivelul european al obiectivelor deja realizate în oraşul nostru.

Reparaţiile interioare vor consta în reabilitarea completă a birourilor din Primărie, începând de la instalaţii, pereţi, etc.

Vreau să îmi cer scuze pentru deranjul creat, dar este absolut necesar ca Primăria să fie la nivelul oraşului.

Vom face tot posibilul ca în maximum şase luni lucrările să fie finalizate şi promit că cetăţenii vor avea parte de birouri primitoare, iar serviciile oferite de funcţionarii noştri se vor ridica, sper, la nivelul noilor facilităţi oferite de Primăria Blaj.” – a declarat Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Articolul precedentCampanii de promovare a multiculturalismului în şcoli
Articolul următorVIDEO&FOTO: Autoutilitară căutată de autorităţile italiene, indisponibilizată de poliţiştii din Alba

Comments are closed.