Reinfectarea cu SARS CoV 2, MAI RISCANTĂ decât infecţia iniţială. Riscul de deces se dublează – STUDIU

Riscurile de deces, de spitalizare şi de probleme grave de sănătate asociate COVID-19 sporesc semnificativ odată cu reinfectarea în comparaţie cu infectarea iniţială, indiferent de statutul vaccinării, potrivit unui studiu publicat joi.

 

Reinfectarea cu COVID-19 creşte atât riscul efectelor acute, cât şi riscul de COVID de lungă durată”, a spus dr. Ziyad Al-Aly de la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis. ”Acest risc a fost evidenţiat la persoanele nevaccinate, la cele vaccinate şi la cele cărora le-au fost administrat doze booster”, a precizat specialistul, citat de Reuters, scris G4Media.

Concluziile studiului au fost formulate pe baza datelor colectate de la 443.588 de pacienţi cu o singură infectare SARS-CoV-2, 40.947 cu două sau mai multe infectări şi 5,3 milioane de indivizi neinfectaţi. Cei mai mulţi dintre subiecţii studiului au fost bărbaţi.

LA REINFECTARE, RISCUL DE DECES SE DUBLEAZĂ

Pacienţii reinfectaţi au prezentat un risc de deces de peste două ori mai mare şi un risc de spitalizare de trei ori mai mare în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată cu SARS-CoV-2. Totodată, ei au prezentat riscuri crescute în ceea ce priveşte probleme pulmonare, cardiace, sangvine, renale, diabet, sănătate mintală, osoase şi musculare, precum şi tulburări neurologice, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Medicine.

Chiar dacă o persoană a avut o infecţie iniţială, iar apoi s-a vaccinat – ceea ce înseamnă imunitate sporită, este foarte posibil să resimtă efecte adverse odată cu reinfectarea, a preciat specialistul amercian

Pacienţii care au suferit infectări repetate au avut o probabilitate de trei ori mai mare de a dezvolta probleme pulmonare, de trei ori mai mare de a suferi afecţiuni cardiace şi cu 60% mai mare de a se confrunta cu probleme neurologice în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată, este concluzia la care au ajuns autorii studiului.

Riscurile cele mai mari au fost înregistrate în prima lună după reinfectare, dar au rămas în continuare evidente după şase luni de la reinfectare.

Riscurile şi povara cumulată a infecţiilor repetate a crescut odată cu numărul infectărilor, chiar şi după ce au fost luate în considerare diferenţele legate de diferitele variante COVID-19 – Delta, Omicron şi BA.5, au mai precizat cercetătorii.

VIN SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. CU MASCĂ

Înaintea sezonului sărbătorilor care bate la uşă şi care presupune călătorii şi adunări de persoane în spaţii închise, ”oamenii ar trebui să fie conştienţi că reinfectarea este una dintre consecinţe şi ar trebui să ia măsuri de precauţie”, a adăugat el.

”Nu recomandăm măsuri draconice, dar poate dacă mergi cu avionul, ar trebui să porţi mască sanitară”, a spus Al-Aly. ”Dacă eşti într-un supermarket, gândeşte-te că persoana de lângă tine ar putea avea un sistem imunitar slăbit şi dacă porţi mască sanitară, ai putea contribui la protejarea ei”.

Articolul precedentCitirea gândurilor, posibilă prin scanare RMN: cum îi poate ajuta asta pe cei care nu pot vorbi sau scrie
Articolul următorCriza motorinei din Europa va ajunge la apogeu în primăvară. Stocurile, la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.