Reguli noi pentru românii care contestă amenzile contravenționale, inclusiv cele de circulație. Modificări aprobate de Parlament

Amenzile contravenționale sub 3000 de lei vor putea fi contestate și la judecătoriaîn a cărei rază de competență își ar domiciliul contestatarul!

Toate sancțiunile contravenționale, inclusiv cele primite pentru încălcarea regulilor de circulație, vor putea fi contestate și la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul persoana amendată. Este vorba despre un proiect votat la Camera Deputaților și care merge la promulgare.

În prezent, plângerile de contestare a proceselor-verbale de contravenție pot fi depuse doar la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ. Pentru a intra în vigoare, actul normativ cu această modificare trebuie promulgat de către președintele Klaus Iohannis.

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a suferit mai multe modificări, aduse prin alte două acte normative adoptate  de Camera Deputaților, după cum urmează:

-Petentul este obligat să completeze formularul de plângere contravențională atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei. (față de 10.000 de lei acum)

-După primirea formularului de plângere împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii completat corect, instanţa va trimite formularul tipizat de răspuns, de îndată, spre completare, organului care a aplicat sancţiunea, însoţit de o copie a formularului de plângere şi de copii de pe înscrisurile depuse de petent.

-Procedura cu privire la plângerile contravenționale, atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei, este scrisă și se desfășoară în camera de consiliu.

-În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, contravenientul sau organele prevăzute la art. 39, alin. (2) va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.

-Contravenientul va efectua integral sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii într-un termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării mandatului de executare emis în baza a hotărârii judecătoreşti definitive.

-Neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care contravenientul a fost obligat la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii într-un interval de 90 de zile de la comunicarea mandatului de executare emis ca urmare a rămânerii definitive a sancţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul precedentFlorin Cîțu, președintele Senatului: ”Astăzi, la ora 19.00, vorbeşte preşedintele Zelenski în Parlamentul României”
Articolul următorS-a răsturnat cu tractorul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.