RĂZVAN BURLEANU, DESPRE VIITORUL SELECȚIONER: ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ, ORICE NUME VEHICULAT ESTE POSIBIL

„Rămânem prieteni, pentru că relația noastră s-a bazat pe respect. Este un antrenor cu un potențial uriaș”, spune șeful FRF despre Edi Iordănescu.

Preşedintele Federației Române de Fotbal a comentat marți, într-o conferință de presă, plecarea lui Edward Iordănesc din postul de selecționer al Naționalei.

Potrivit lui Răzvan Burleanu, antrenorul dorește să se dedice familiei.

„Ne-am dorit să continuăm cu Edi, mai ales că el a fost cel care a edificat tot procesul de construcție, început în urmă cu 10 ani. Un proces de construcție și de modernizare la care au contribuit, de altfel, toți selecționerii loturilor naționale de seniori și juniori din această perioadă de timp, împreună și cu un efort constant al cluburilor, pe care trebuie să îl apreciem.

Îi suntem recunoscători lui Edi Iordănescu pentru că, în mandatul lui, am reușit să producem cea mai importantă sportivă din ultimii 24 de ani. În urma lui, rămâne o echipă unită și disciplinată, care s-a maturizat din punct de vedere sportiv și care, în continuare, are potențialul de a-și atinge noi limite în ceea ce privește performanța sportivă.

De altfel, cred că aceasta este și cea mai importantă moștenire a lui Edi Iordănescu.

Generația de Suflet a reușit să inspire națiunea noastră, ceea ce este un aspect important. Ne-am dori, ca administrație, ca drumurile noastre să se poată reîntâlni. Rămânem prieteni, pentru că relația noastră s-a bazat pe respect. Este un antrenor cu un potențial uriaș”, a spus șeful FRF, citat de Radio România Sport.

„Nu au existat probleme de ordin financiar, de durata contractului sau a stafului tehnic.

Toate aceste subiecte au fost agreate înainte de plecarea la EURO. El își dorește să fie mai aproape de familie pentru o anumită perioadă de timp. Am sperat până în ultimul moment că Edi se va răzgândi. El merită tot respectul nostru și îl înțeleg perfect în această decizie. Este o presiune foarte mare să fii selecționer și cred că acesta este elementul pentru care a luat această decizie. Îi rog pe suporteri să nu se supere pe decizia lui Edi și să îl susțină în continuare”, a adăugat Răzvan Burleanu.

Comisia Tehnică a Federației se va reuni, miercuri, pentru a se discuta despre viitorul selecţioner.

„Vrem să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil, care să ducă actualul lot la maximul posibil şi implicit să ne calificăm la Cupa Mondială. În funcţie de priorităţile stabilite de Comisia Tehnică, vom începe discuţiile cu posibili selecţioneri. În momentul de faţă, orice nume vehiculat este posibil. Am un nume în minte, dar nu pot să-l spun pentru a nu influenţa Comisia Tehnică”, a precizat Răzvan Burleanu.

”Nu vom accepta ca un antrenor [selecționer – n. red] să antreneze şi la echipa de club, la fel cum nu vom accepta niciodată să plătim sume de bani pentru ca antrenorul respectiv să iasă dintr-un anumit contract, mai ales atunci când este vorba de un club din România şi mai ales atunci când vorbim şi de o sumă foarte mare.

Suntem totodată sub presiunea faptului că peste 3 săptămâni avem un termen limită în care trebuie să convocăm jucătorii din străinătate, astfel încât în acest orizont de timp va trebui să luăm această această decizie, dar obiectivul nostru este ca această decizie să se întâmple cât mai repede posibil. De ce? Fiindcă pur şi simplu avem nevoie şi de o perioadă de tranziţie. Va trebui să organizăm aceste întâlniri între Edi Iodănescu şi noul selecţioner. Aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, întotdeauna tranziţia s-a făcut foarte bine şi de la Cosmin Contra la Mirel Rădoi, iar Edi Iordănescu a confirmat acelaşi disponibilitate”, a adăugat șeful Federației.

Edward Iordănescu a anunțat, luni, că nu va continua pe banca echipei naţionale a României din dorința de a fi mai aproape de familie.

Sub comanda lui, tricolorii au fost ajuns până în optimile EURO 2024, fiind eliminați de olandezi.

Articolul precedentSTUDIU: MAJORITATEA DECESELOR ÎN TIMPUL PANDEMIEI CAUZATE DE RĂSPUNSUL GUVERNELOR, NU DE VIRUSUL COVID
Articolul următorKAMALA HARRIS ÎL CRITICĂ DUR PE DONALD TRUMP LA PRIMUL MITING DE CAMPANIE, IAR ACESTA RIPOSTEAZĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.