Războiul din Ucraina bagă Europa în faliment. Invazia lui Putin ne scumpește pâinea

Lumea întreagă nu a apucat să se refacă după pandemia de coronavirus, iar războiul din Ucraina pare că bagă Europa în faliment. Conflictul militar a dus deja la majorarea preţurilor la energie şi la cereale, şi a trimis peste un milion de refugiaţi în ţările vecine. Rusia este al cincilea partener de comerț al Uniunii Europene, iar robinetul cu gaz este tot acolo. Războiul şi sancţiunile asociate vor avea un impact sever asupra economiei mondiale avertizează Fondul Monetar Internațional.

Războiul ne va aduce mâncare mai scumpă, dar și facturi mai mari la energie. În urma atacului Rusiei asupra Ucrainei, exporturile din Ucraina, unul din cei mai mari furnizori de cereale din lume, au fost pur şi simplu blocate. Și exporturile din Rusia, al 5-lea cel mai mare partener de comerț al Uniunii Europene, au fost și ele blocate din cauza sancțiunilor impuse de statele membre.

În Ucraina, în zona Odesa, unde sunt stocate cele mai mari rezerve de ulei, e un blocaj total din cauza conflictului militar.

Efectele situației din Ucraina creează un şoc negativ pentru inflaţia României şi pentru activitatea economică într-un moment în care presiunea preţurilor era deja ridicată. Pe întreg globul va fi resimţit şocul preţurilor, iar autorităţile trebuie să ofere sprijin fiscal pentru gospodăriile sărace unde alimentele şi combustibilul reprezintă o proporţie mai ridicată din cheltuieli.

Pagubele economice vor creşte dacă războiul se extinde, consideră Fondul Monetar Internațional care deja a avertizat statele europene în această privință. Actuala criză economică cauzată de război vine imediat după ce întreaga lume a suportat deja o criza sanitară de proporții istorice, însă pe lângă acestea țara noastră se confruntă și cu o criză umanitară de care trebuie să se ocupe.

România se împrumută deja la cele mai mari dobânzi din ultimii 9 ani. Pe deasupra, avem cele mai mari creșteri de prețuri din ultimii 17 ani, după cum spune chiar ministrul de Finanțe. 

PARTENERIATUL COMERCIAL RUSIA- EUROPA
– Rusia este al cincilea partener de comerț al UE
– 2% din exporturile din Zona Euro ajung în Rusia
– 40% din exporturile Rusiei merg în Zona Euro
Sursa: Comisia Europeană

CÂT ACOPERĂ EXPORTURILE AGRICOLE DIN RUSIA ȘI UCRAINA LA NIVEL MONDIAL
Grâu: 30%
Orz: 32%
Porumb: peste 50%
Sursa: Bursa Matif

SCUMPIRI LA CEREALE DUPĂ ÎNCEPEREA RĂZBOIULUI
Grâu: +29% (sageta in sus)
Porumb: +32% (sageta in sus)
Sursa: Reuters

GAZELE NATURALE ȘI-AU DUBLAT PREȚUL FAȚĂ DE SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ
Gaze naturale:
2 martie – 165€/mWh
5 martie – 200 €/mWh
Evoluție 23 februarie – 6 martie: + 125%
Sursa: Dutch Tff 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentȘoc în lumea sportului mondial – Evgeni Plushenko susține operațiurea criminală a lui Putin din Ucraina: „Stop genocidului!”
Articolul următorInformare meteo de ninsori, până mâine seară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.