Război Ucraina, ziua 117: Noi ofensive ale armatei ruse la Harkov și Severodonețk

Ucraina a intrat, astăzi, în cea de-a 117 zi de la debutul invaziei ruse. Autoritățile de la Kiev se așeaptă ca Rusia să îşi intensifice atacurile în această perioadă, ca răspuns la decizia Comisiei Europene de vineri, 17 iunie, privind acordarea statutului de ţară candidată la UE pentru Ucraina.

Scenariul sumbru la care se așteaptă autoritățile ucrainene este confirmat de faptul că armata lui Putin a reluat ofensiva în nordul țării, la Harkov, dar și în regiunea Sevorodonețk. Șeful NATO a transmis un avertisment extrem de clar. Potrivit oficialuli Alianței Nord-Atlantice, conflictul din Ucraina ar putea fi departe de final, motiv pentru care britanicii se înarmează și se declară gata de luptă, în cazul în care va fi nevoie. 

UPDATE 7:45 Noul comandant al armatei britanice le-a spus trupelor să se pregătească să lupte și să învingă Rusia în Cel de-al Treilea Război Mondial.

Generalul Patrick Sanders a fost numit în fruntea armatei chiar în această săptămână, iar la scurt timp a trimis un emoționant mesaj tuturor unităților.

”Suntem geneația care trebuie să pregătească armata să lupte din nou în Europa. Sunt primul șef al Statului Major General din 1941 care a preluat comanda armatei în umbra unui război terestru din Europa care implică o putere continentală.

Amenințarea durabilă arată că am intrat într-o nouă eră a securității. Este datoria mea să fac armata noastră cât se poate de letală și eficientă.

Momentul este acum și eoportunitatea este a noastră să profităm”, a spus generalul.

UPDATE 7:12 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat duminică încrederea că Ucrainei i se va acorda statutul de candidat oficial la aderare, informează dpa.

UPDATE 7:07 Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene discuta luni, la Luxemburg, despre modalităţi de a scoate din Ucraina milioane de tone de cereale blocate din cauza blocadei impuse de Rusia porturilor la Marea Neagră, informează Reuters.

Articolul precedentCamera Deputaților dezbate luni moțiunea simplă împotriva ministrului Educației
Articolul următorComandantul armatei britanice le-a spus trupelor să se pregătească de al Treilea Război Mondial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.