Război în Ucraina, ziua 686. Planul secret al SUA și aliaților: 3 țări prietene cu Putin l-au abandonat

Din spatele ușilor închise, oficiali occidentali au dezvăluit sub protecția anonimatului că reprezentanți din Statele Unite și aliații săi s-au întâlnit în secret pentru a pune la cale un plan privind războiul din Ucraina și o cale spre pace. Ucraina a intrat în ziua 686 a războiului.

Totul s-a desfășurat departe de ochii lumii, iar la reuniunea de la Riad a participat și Ucraina, dar și delegații din țări prietene cu Putin, care l-au abandonat, precum India, Turcia și Arabia Saudită. 

Summitul, care a avut loc în Arabia Saudită, acolo unde Rusia și China nu au fost invitate, a încercat să strângă sprijin semnificativ pentru Ucraina și pentru discuțiile de pace cu Moscova, potrivit Bloomberg.

Întâlnirea nedezvăluită anterior a consilierilor de securitate națională din 16 decembrie 2023 a avut loc la Riad și a urmat unei reuniuni mai mari, mediatizate, menite să contracareze încercările Moscovei de a diviza și de a numi Ucraina și aliații săi niște țări care nu doresc să negocieze încheierea războiului. 

Formatul mai mic a permis o discuție mai liberă și mai sinceră cu privire la așa-numita formulă de pace a Ucrainei și planurile de avansare a acestui proces, precum și principiile pentru o eventuală interacțiune cu Rusia în viitor.

În SUA și Uniunea Europeană, peste 100 de miliarde de dolari în ajutoare vitale au stagnat în procesele de aprobare de la Washington și Bruxelles, în timp ce contraofensiva Ucrainei de anul trecut nu a reușit să realizeze o breșă majoră pe câmpul de luptă.

Între timp, unele state UE nu își îndeplinesc angajamentele pe care le-au făcut de a oferi Kievului mai multe arme și muniție de artilerie, în timp ce Ucraina se confruntă cu valuri repetate de atacuri cu rachete rusești. Războiul Israel-Hamas a alimentat, de asemenea, diferențe de păreri cu Sudul Global. 

Nu s-au înregistrat progrese majore la ultima întâlnire, desfășurată la Riad, potrivit unor persoane familiare cu reuniunea secretă. Ucraina și aliații săi G-7 au continuat să reziste apelurilor din partea națiunilor din Sudul Global de a se angaja direct cu Rusia, în negocieri de pace.

În timp ce oficiali de rang înalt din India, Arabia Saudită și Turcia, care par hotărâte să-l abandoneze parțial pe Putin, s-au alăturat întâlnirii din decembrie de la Riad, alte națiuni importante din Sudul Global care veniseră la unele dintre sesiunile mai mari anterioare – în special China, Brazilia și Emiratele Arabe Unite – nu și-au trimis reprezentanții.

Kievul și aliații săi din G7 și-au reafirmat punctul de vedere conform căruia o pace justă trebuie să respecte integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și au susținut că obiectivele președintelui rus Vladimir Putin nu s-au schimbat și că nu a dat semne serioase că dorește negocieri de fond și a eșuat să respecte acordurile din trecut. Aliații au precizat că vor continua să susțină Ucraina, iar UE și SUA au spus că sunt încrezătoare că pachetele de sprijin vor fi convenite. 

Articolul precedentSite-urile care vând referate sau pun la dispoziție lucrări științifice vor fi închise
Articolul următorRadu Drăgușin și-a ales noua echipă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.