Război în Ucraina – Ziua 40 – Noi atacuri asupra civililor, zeci de victime – Armata lui Putin lasă sute de cadavre în urmă

Războiul din Ucraina continuă deja de 40 de zile și pare armata rusă abia acum a ajuns la apogeul atrocităților. Deși trupele au bătut în retragere, au lăsat în urmă sute de cadavre, civili omorâți cu sânge rece în plină stradă, fără motiv.

 

Războiul continuă în Ucraina. Noaptea trecută, tot mai multe orașe au fost ținta atacurilor trupelor rusești. Rușii se retrag din jurul Kievului, iar forțele ucrainene preiau treptat controlul asupra capitalei, dar și a orașelor din jur.

În același timp, apar tot mai multe dovezi ale crimelor de război făcute de ruşi. Printre acestea se numără și masacrul de la Bucha, unde sute de civili au fost îngropați la comun și zeci de cadavre au fost abandonate pe străzi. Liderii mondiali condamnă masacrul și promit sancțiuni. 

 

Atacurile asupra civililor continuă. Mai multe persoane au fost ucise ieri în bombardamentele rusești asupra orașului Harkov. Din primele informații ar fi vorba despre 23 de victime.

Exclusive footage of the shelling of a residential area of ​​Kharkiv by Russian invaders a few days ago#Ukraine #Russia #TPYXA pic.twitter.com/uzszT97x71

— ТРУХАEnglish (@TpyxaNews) April 3, 2022

Explozii s-au auzit și în Herson, scrie mass-media locală ucraineană.

Night missile attacks on Kramatorsk.#Ukraine #Russia #TPYXA pic.twitter.com/hEAjIVkdau

— ТРУХАEnglish (@TpyxaNews) April 3, 2022

 

Și Odesa a fost ținta atacurilor rusești.

Footage from Odessa, where a rocket attack was launched on the oil refinery in the morning.#Ukraine #Russia #TPYXA pic.twitter.com/kl5lRAWydd

— ТРУХАEnglish (@TpyxaNews) April 3, 2022

Un mort și 14 răniți s-au înregistrat după bombardamentul din Nikolaev, a spus Vitalii Kim, guvernatorul regional.

Powerful blows to Nikolaev.#Ukraine #Russia #TPYXA pic.twitter.com/rE5HjzCJjt

— ТРУХАEnglish (@TpyxaNews) April 3, 2022

Și Vasilkov, oraș din regiunea Kiev a fost atacat de trupele lui Putin, anunță armata ucraineană. Potrivit comandamentului forțelor aeriene ucrainene, rachetele rusești au lovit o unitate de învățământ locală și o persoană este în stare critică.

Apar tot mai multe reacții internaționale după masacrul de la Bucha, unde cel puţin 300 de civili din oraşul situat la nord de Kiev au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse. Mulți dintre ei au fost aruncați în gropi comune sau abandonați pe străzi. Într-un filmuleț postat de ministerul ucrainean al Apărării se văd imagini dure cu militari ucraineni, care fac slalom pe o stradă din Bucea printre cadavrele unor civili ucişi în urma unor execuţii sumare întreprinse de militarii ruşi. Unii dintre cei ucişi aveau mâinile legate la spate.

 

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba cere Curții Penale Internaționale să meargă la Bucha să strângă probe pentru crime de război.

Președintele Consiliului European, Charles Michel promite noi sancțiuni pentru Russia și mai mult sprijin pentru Ucraina după ce a condamnat „atrocitățile” comise de forțele ruse în afara capitalei Ucrainei Kiev.

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken declară că imaginile cu civilii ucraineni morți din Bucha după plecarea trupelor rusești au venit „ca un pumn în stomac”. De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a calificat drept „inacceptabile” decesele civililor din Bucha.

O reacție la ororile din Bucha a avut și prim-ministrul Nicolae Ciucă. „Crimele îngrozitoare comise în Ucraina de soldații ruși trebuie judecate și pedepsite de justiția internațională. Copiii, femeile, civilii abuzați și uciși cu sânge rece așteaptă să li se facă dreptate”, a scris premierul pe o pagină de socializare. 

Articolul precedentDoi șoferi beți, implicați într-un accident pe o stradă din Alba Iulia
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 2 aprilie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.