Război în Ucraina – Ziua 37 – Putin schimbă fronturile de luptă în Ucraina – Rușii își concentrează forța pe orașele cheie

Războiul continuă în Ucraina pentru a 37-a zi consecutiv. În ultimele zile s-a înregistrat o schimbare a tacticii rușilor, însă bombardamentele au continuat în orașele importante în ciuda promisiunilor făcute la negocierile de pace. 

 

Războiul din Ucraina trece printr-o schimbare, iar zonele cheie se mută în estul țării. Armata lui Putin își concentrează forța doar pe orașele cheie. La Mariupol, unde s-au dat bătălii crâncene, astăzi se va deschide un coridor umanitar pentru evacuarea civililor. Încep și noile negocieri de pace, dar în format online. Și în timp ce Joe Biden crede că Putin se autoizolează și își pedepsește consilierii, liderul de la Kremlin crede că Occidentul caută pretexte pentru sancțiuni. 

Fronturile de luptă din Ucraina se schimbă, spune un consilier al Ministerului de Interne din Ucraina. Orașul Mariupol din sudul țării și un coridor din estul țării devin zone cheie în războiul cu Rusia.

The drive out of Mariupol, #Ukraine.pic.twitter.com/JzQkcbr1jH#UkraineRussiaWar #Mariupol #UkraineUnderAttack #RussiaUkraineWar #PutinWarCriminal #NATO @ZelenskyyUa @MFA_Ukraine @StateDept @NATO @POTUS @VP @IntlCrimCourt

— US News Agency (@USANewsAgency) April 1, 2022

 

Un coridor umanitar, care să permită evacuarea civililor va fi deschis astăzi în Mariupol. Vladimir Putin a facut aceasta concesie la cererea președintelui francez Emmanuel Macron și a cancelarului german Olaf Scholz.

The scale of the destruction of residential buildings in #Mariupolpic.twitter.com/9GbLqgROP6

— NEXTA (@nexta_tv) March 31, 2022

Guvernul de la Kiev a declarat că a trimis deja 45 de autobuze pentru a evacua civilii de la Mariupol la Zaporojie, dar acuză forțele ruse că nu i lasa să intre în oraș.

The Russian soldiers simply abandoned their equipment and fled. The fighting spirit of the Ukrainian army is stronger than ever.

Presumably, the Okhtyrka area of the Sumy region#ukraine pic.twitter.com/UocXMbQMCO 04

— save DEMOCRACY (@VippusaO) April 1, 2022

 

Între timp, liderul separatist din Donețk anunță ca a ordonat formarea unei administrații municipale pentru Mariupol. O persoană a fost ucisă şi alte patru rănite în urma tirurilor asupra unui convoi format din cinci autobuze care transportau voluntari spre oraşul asediat Cernihiv.

Situatia centralei de la Cernobil ramane incerta. Trupele ruse care au părăsit obiectivul nuclear au luat cu ele ostatici, susțin oficiali ucraineni.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola a anunțat pe o pagină de socializare că merge la Kiev. Este primul lider al unei instituții europene care ajunge în capitala Ucrainei, după izbucnirea războiului.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelensky anunță că a demis doi generali deoarece erau „trădători”. El a declarat că forțele ucrainene se pregătesc pentru a face față unor noi atacuri rusești asupra regiunii Donbas, după ce au respins asaltul asupra capitalei Kiev.

 

NATO anticipează „ofensive suplimentare” în Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al alianței nord-atlantice susține că forțele ruse nu se retrag, ci se regrupează.

Președintele american Joe Biden a spus că există unele indicii că Putin se autoizolează și că și-ar fi pedepsit unii dintre consilieri, dar a subliniat că Statele Unite nu dețin suficiente dovezi pentru a afirma acest lucru cu certitudine. În replica la reactiile occidentale, Vladimir Putin acuză marile puteri ca sunt în căutarea unor noi pretexte pentru a impune sancţiuni Rusie.

Pentagonul anunță că șase dintre transporturile destinate securității Ucrainei au ajuns deja în regiune. Acestea fac parte din pachetul de 800 de milioane de dolari aprobat de președintele Joe Biden. Și oficialii britanici și aliații europeni vor sprijini militar Kievul.

Articolul precedentCNAIR organizează recensământul circulației rutiere
Articolul următorBPN al PNL în format online, vineri – Ar putea fi stabilită data unui viitor Congres extraordinar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.