Rata şomajului înregistrat în luna iulie 2019

La sfârşitul lunii iulie 2019, rata şomajului înregistrat la nivelul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a fost de 2,82%, cu 0,55 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018. Față de luna anterioară s-a înregistrat o creștere cu 0,04 pp tendinţa uşor ascendentă a ratei şomajului fiind influenţată de înregistrarea absolvenţilor unităţilor de învăţământ în evidenţele AJOFM.

Numărul total de şomeri înregistrați la finele lunii iulie, 4746 persoane, a crescut cu 75 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor, 1290 au fost şomeri indemnizaţi şi 3456 neindemnizaţi.

În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii iulie se prezintă astfel: 1659 şomeri provin din mediul urban şi 3087 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (27,61%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 de ani (19,15%), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (5,54%).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu studii gimnaziale şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Alba (74,12%).

Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 20,85% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,03%.

Structura şomajului pe grupe de vârstă la finele lunii iulie 2019 se prezintă sugestiv astfel:

   Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4671
< 25 ani 533
între 25-29 263
între 30-39 909
între 40-49 1310
între 50-55 839
peste 55 ani

 

Articolul precedentAccident în Cluj provocat de o șoferiță din Alba
Articolul următorDoi tineri din Blaj au fost depistați la timp

Comments are closed.