Rapid – Dinamo, scor 4-0. Giuleștenii au umilit echipa lui Burcă VIDEO

Echipa Rapid Bucureşti a învins vineri, pe teren propriu, scor 4-0, fornaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Albion Rrahmani a reuşit o nouă dublă pentru giuleşteni.

Derby-ul Rapid – Dinamo se joacă din nou în Superligă, iar problemele nu au lipsit înaintea fluierului de start. A fost mai întâi bătaia dintre fanii rapidişti, pe care au încercat să o aplaneze câţiva jucători giuleşteni, cu Săpunaru în rol de mediator. A venit apoi şi momentul în care galeria dinamovistă a părăsit stadionul cu câteva minute înainte de începutul meciului, pentru că jandarmeria nu le-a permis să afişeze o coregrafie pregătită special pentru acest derby.

Prima repriză a fost dominată clar de gazde, care au şi înscris în minutul 35, dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Amzăr la Funsho Bamgboye.

A transformat Albion Rrahmani, care a deschis scorul.

De asemenea, în repriza secundă, Răzvan Oaidă a marcat în minutul 56, şi Claudiu Petrila, în minutul 61, iar Rrahmani a închis tabela în minutul 83, reuşind a doua dublă în două meciuri pentru Rapid.

Jucătorii lui Cristiano Bergodi au reușit trei succese consecutive, și se află pe locul secund în clasament, cu 14 puncte. Dinamo e pe locul 10, cu 8 puncte.

RAPID: H. Moldovan – Braun, Săpunaru (I. Cristea 79), P. Iacob, Borza – Emmers, Oaidă (Kait 80) – Funsho Bamgboye (Papeau 85), Borja Valle, Petrila (Pănoiu 85) – Rrahmani. ANTRENOR: Cristiano Bergodi

DINAMO: Golubovic – Patriche, Bena (I. Roşu 90), Homawoo – De Moura, Larrucea (N. Roşu 57), Ilic, Amzăr (Bani 46) – C. Costin, Gregorio (Ghezali 57), Politic (Borduşanu 80). ANTRENOR: Ovidiu Burcă

Cartonaşe galbene: Săpunaru 39 / Amzăr 19, Ilic 56, N. Roşu 73

Arbitri: Horaţiu Mircea Feşnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei – Andrei Moroiţă

Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache – Doru Claudiu Lucaciu

Observator: Liviu Ciubotariu

Articolul precedentElevii vor avea transport gratuit cu trenul și metroul în noul an școlar
Articolul următorSorana Cîrstea, victorie uriașă la US Open: s-a calificat în optimile turneului american

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.