Raed Arafat, la Realitatea PLUS: Putem intra în scenariul 3 în scurt timp. Clar ne așteptăm la creșterea bilanțului COVID-19

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a intrat în direct prin Skype în cadrul emisiunii „Lupta pentru România”, realizată de Anca Alexandrescu și Oreste Teodorescu. Arafat a vorbit despre situația actuală din România în ceea ce privește criza COVID-19, scrie realitatea.net

Raed Arafat: „La Parlament a fost un singur caz pozitiv, din câte știu eu. Faptul că am avut un caz la Parlament nu este un motiv de panică. La un moment dat numărul cazurilor va crește, dar e vorba despre etape. România este legată direct cu Italia prin Diaspora. Oamenii au venit din Italia și s-au panicat. Printre ei au fost și oameni – cazuri pozitive. Depinde și de populație cum se va gestiona situația per ansamblu. Stăm în minister și așteptăm rezultatele. Eu nu am făcut încă testul pentru că nu sunt contact direct cu unul din cazurile pozitive.”

Recomandări suplimentare

„Au circulat multe informații false astăzi. Fiecare țară instituie starea de urgență pentru a putea lua măsuri excepționale, pe care nu le pot lua în cazuri obișnuite. Noi am luat măsuri prin comitetul de stări de urgență, de exemplu limitarea întâlnirilor publice. Vom recomanda oamenilor cum să se comporte în cazuri de interacțiune cu oameni izolați. De exemplu poștași sau oameni care vin să repară în case, trebuie să fie bine echipați. Vom lucra foarte mult online, vom limita ședintele Departamentului pentru Situații de Urgență. Nu știm dacă creșterea COVID-19 în România va semăna cu cea din Italia sau Franța. Noi am luat măsuri de urgență foarte repede. Să vedem dacă închiderea școlilor și facultăților ne va ajuta să limităm creșterea exponențială a îmbolnăvirilor. Cinematografele sunt supuse unor reglementări, cinematografele din mall-uri.”

Scenariul 3 COVID-19

„Se dau amenzi de 4.000 de euro pentru cei care nu respectă izolarea. Bolnavii de la Hunedoara și Gerota care i-au îmbolnăvit pe ceilalți au deja dosar penal. Deciziile COVID-19 sunt uneori pur științifice. Măsurile din scenariu 3: e posibil să tratăm pacienții la domiciliu, dacă au forme ușoare. Cazurile care nu sunt urgente pot fi amânate cu o lună sau două, asta în cazul scenariului 3. Închiderea școlilor și universităților ar putea fi prelungită pe baza scenariului 3. Pe o evoluție actuală, e posibil să prelungim măsura de prelungire.”

Articolul precedentCod Galben de vânt puternic pentru Nord – Estul județului Alba. Rafale de 55… 65 km/h.
Articolul următorRomânia, ÎN STARE DE URGENȚĂ, de luni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.