Raed Arafat critică nerespectarea regulilor și cozile din magazine

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a comentat, la Realitatea PLUS, în emisiunea „Sănătatea la control”, aglomerările din magazine din ultimele două zile, înaintea aplicării, duminică, a noilor restricții de circulație, ce prevăd și închiderea supermarketurilor la ora 18.00, cu trei ore mai devreme ca până în prezent, în cazul în care incidența infectărilor va depăși 7,5 la mia de locuitori.

„Așteptatul la coadă din păcate se întâmplă, deși există niște reguli foarte clare despre câte persoane trebuie să fie într-un magazina, corelat cu metrii pătrați ai magazinului, lucru ce va fi întărit prin Hotărârea de Guvern care a fost aprobată. 

Măsurile care se iau la peste 4 la mie și la peste 7,5 la mie sunt suplimentare, decise tocmai pentru a evita un lockdown real și să ajungem să avem o problemă dacă nu luăm aceste măsuri de reducere a mobilității și a contactului.

Toata lumea, de la premier la președinte, toți am zis că nu se dorește un lockdown total. Dar masuri in zonele unde avem peste 4 la mie, peste 7,5 , punctuale, de carantinare zonala, locala, au ca efect sa reduca cresterea cazurilor si a impactului virusului”, a spus Raed Arafat, sâmbătă, la Realitatea PLUS.

„Nu se respecta, noi dorim să se respecte. Dacă nu înțelegem odată că dacă ascultăm pe cei care ne indeamna sa nu respectam, pe cei care vin cu afirmații cu nu, că astea nu au niciun efect, vrem alte măsuri mai deștepte, mai inteligente, cu caren imen inu vine cu ele, că nu știu daca exista masuri mai inteligente decât cele aplicate de toată lumea. Este clar că totul se rezumă  la respectarea măsurilor, regulilor, și la nivelul autorităților, și la nivelul oamenilor de rând, cu totii sa lucram impreună. Suntem și în campania de vaccinare, care va incepe sa aiba impact din ce in ce mai mult, dar pana va avea efectul scontat, noi trebuie să protejăm populația să atunci sa protejam populatia, sa nu ajungem sp nu putem primi oamenii în spitale, în secțiile de ATI si spitale, pentru că impactul final e pe sectorul sanitar, și mai ales in cel al bolnavilor care ua nevoie de oxigen sau de Terapie Intensivă”, a avertizat Raed Arafat, la Realitatea PLUS.

Șeful DSU este totuși  optimist și spune că oamenii se vor adapta, așa cum s-a întâmplat și în alte țțări, în legătură cu aceste restricții legate de închiderea mai devreme decât până acum a magazinelor, supermarketurilor.

„Este posibil ca oamenii să se adapteze așa cum s-au adaptat și în alte țări cu programe mult mai restrictive decât al nostru. De exemplu, Paris, unde oamenii trebuiau să fie la ora 8.00 (20.00 – n.red.) acasă deja. Dacă reduci ora și mobilitatea, n-ai cum să lași magazinele deschise peste, că asta înseamnă că nu ai făcut nimic”, a mai spus Arafat.

Acesta a mai explicat că prin reducerea numărului celor care merg la serviciu, pentru că unii lucrează de la domiciliu, contribuie la scăderea prezenței în magazine.

În cazul incidenței de peste 4 la mie și peste 7,5 la mie, înseamnă că „la locul de muncă va fi mai puțină lume, la domiciliu mai multi, mai multă lume care să aibă programul decalat, să vină în două intervale. Știm că în ultima perioadă nu toată lumea a aplicat acest lucru, acum trebuie aplicat, , stim ca in ult perioadan toatal umea a aplcat, acum va trebui aplicat. Unii vor iesi mai repede de la muncă și vor merge mai devreme la cumparaturi. Sunt soluții ce vin împreună cu aceste măsuri, dar asta însemană să lucrăm cu toții la asta, și firmele, și companiile, și instituțiile publice, pentru că programul decalat și telemunca nu e numai pentru companiile private, e inclusiv pentru institutiile publice”, a explicat Arafat.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentCONTROALE de amploare ale Poliției în toată țara
Articolul următor162 de decese și peste 5.800 de noi cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Situația pe județe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.