Secretarul de stat Raed Arafat a dispus, printr-un ordin, ca toate unitățile și compartimentele de primiri urgențe să preia toți pacienții aduși de ambulanțe, indiferent de situația locurilor disponibile în secțiile spitalelor de care aparțin. Secretarul de stat arată, în document, că spitalele nu au dreptul să restricționeze accesul ambulanțelor la structurile de primiri urgențe sau camera de gardă.
„Vreau să explic motivul care a stat în spatele acestui ordin (…) având și unele persoane care l-au prezentat în sens negativ, ca pe un abuz, pentru că încercăm să obligăm medicii să primească pacienții când ei nu mai au loc în Camera de Gardă. Să explicăm situația mai clar și pe înelesul tuturor:
Legea din România nu ne permite să închidem UPU și Camerele de Gardă, chiar dacă suntem într-o situație de presiune maximă asupra UPU și a Camerelor de Gardă, există proceduri care ne permit să adaptăm modul în care lucrăm acolo, greu, dar să ne adaptăm unei situații de aflux mare de pacienți.
În niciun caz nu putem să spunem „gata, nu mai primim pe nimeni, stați în stradă sau căutați alt spital, cu atât mai mult să spunem asta ambulanțelor care așteaptă”. O ambulanță, dacă începe să se plimbe între spitale, este o resursă blocată, de care avem nevoie. Poate că sunt persoane acasă care au nevoie de ajutor și astfel nu am putea să trimitem la el ambulnața resăectivă, fiindcă ea se plimbă de la un spital la altul, pentru că toate închid poarta” a explicat secretarul de stat.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala