Radu Drăgușin și-a ales noua echipă

După lungi zile de negocieri, Radu Drăgușin (21 de ani) va continua în 2024 la o nouă echipă.

În cursul zilei de miercuri (10 ianuarie), Genoa a ajuns în cele din urmă la o înțelegere cu cei de la Tottenham, care au plătit suma cerută de grifoni pentru serviciile lui Radu Drăgușin: 30 de milioane de euro + fundașul Djed Spence, care va merge de la Spurs sub formă de împrumut la Genoa până la finalul acestui sezon, transmite jurnalistul Fabrizio Romano.

Bayern, campioana Germaniei, se înscrisese de asemenea în cursa pentru transferul lui Radu Drăgușin. Bavarezii nu au făcut însă o ofertă oficială pentru stoperul român, fiind conștienți de faptul că cel mai probabil fundașul va alege să meargă în Premier League.

Din acest motiv, conducerea lui Bayern, formație ”condamnată” să transfere fundași din cauza accidentărilor de la nivelul lotului, s-a orientat către austriactul Kevin Danso, pe care bavarezii l-au mai dorit în trecut. În prezent, stoperul evoluează pentru Lens.

Sursă: Flashscore

Foto: Profimedia

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 686. Planul secret al SUA și aliaților: 3 țări prietene cu Putin l-au abandonat
Articolul următorTrafic paralizat pe autostrada București-Pitești de protestul transportatorilor și fermierilor. Se circulă în coloană și pe Centura Capitalei -VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.