Radu Drăguşin – Începem cu gândul să trecem de faza grupelor, e un obiectiv pe care îl putem atinge

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în cantonamentul echipei naţionale de fotbal a României din Wurzburg (Germania), că el şi colegii săi încep Campionatul European cu gândul de a trece de faza grupelor, obiectiv realizabil în opinia sa.

„Începem cu gândul că vrem să ieşim din grupă, ăsta este obiectivul nostru. Şi cred că e un obiectiv pe care îl putem atinge, pentru că noi am fost întotdeauna ‘underdog’ (n.r. – nu au fost printre favoriţi). Lumea nu a crezut că noi putem face acest lucru (n.r. – să se califice la EURO 2024), iar faptul că am reuşit trebuie să ne dea multă încredere. Trebuie să avem încredere că putem face un European bun. Felul în care ne apărăm la Tottenham este diferit de modul în care ne apărăm la naţională. Dar cu cât te mulezi mai bine pe cerinţele antrenorului cu atât devii un jucător mai bun”, a spus el.

Întrebat dacă România este outsidera Grupei E din care mai fac parte Belgia, Ucraina şi Slovacia, fundaşul a răspuns: „Nu neapărat, eu nu văd aşa situaţia”.

„În perioada următoare vom studia foarte bine Ucraina şi vom face un plan pentru a câştiga meciul. Statistic vorbind, primele două meciuri din grupă sunt foarte închise. Echipele nu riscă, sunt foarte aşezate. Însă în această grupă fiecare meci te poate califica sau te poate scoate. Noi trebuie să fim echilibraţi. Nu trebuie nici să ne aruncăm, însă nici să avem o abordare foarte moale”, a adăugat el.

Radu Drăguşin a menţionat că îşi doreşte ca suporterii să vină în număr cât mai mare la meciurile echipei naţionale.

„Suntem bucuroşi să ne aflăm aici şi că mulţi suporteri au venit să ne vadă la antrenament. Şi sperăm să avem un număr mare de fani la fiecare meci pe care îl vom disputa aici. Poate suporterii nu îşi dau seama cât de importanţi sunt ei în momentele dificile… dar un ‘Hai, România’ strigat de tot stadionul îţi dă o energie incredibilă. Este foarte mult entuziasm aici pentru noi… din momentul în care am aterizat am văzut cum am fost primiţi şi câţi români au venit aici pentru noi. Este un sentiment de mândrie să ne aflăm aici pentru că este un lucru pentru care am muncit şi pe care ni l-am dorit”, a explicat fundaşul.

El a subliniat că starea de spirit de la echipa naţională nu s-a schimbat după cele două remize din meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein.

„Starea de spirit de la finalul campaniei de calificare nu s-a schimbat nici măcar după aceste două meciuri test. Şi ne dorim ca această stare să o menţinem pe tot parcursul perioadei de aici. În mijlocul grupului este o atmosferă excelentă, iar eu spun că aceste două amicale ne-au dat multe răspunsuri, pentru că am fost foarte sinceri cu noi. Eu consider că suntem pregătiţi să înfruntăm acest European”, a mai spus Radu Drăguşin în prima conferinţă a naţionalei de la sosirea în Germania.

România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.

AGERPRES

Articolul precedentInflația, la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani
Articolul următorEURO 2024: Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă pentru Portugalia în faţa Irlandei (3-0)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.