RĂCIRE ACCENTUATĂ, VREME NEOBIȘNUITĂ PENTRU ACEASTĂ PERIOADĂ A ANULUI

Temperaturile vor fi mai scăzute decât normale perioadei la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie. Ulterior, vremea va reveni însă „la sentimente mai bune”, marcând o ușoară încălzire spre mijlocul lunii noiembrie. La „capitolul” precipitații, meteorologii astimează că acestea se vor afla în jurul celor normale pentru acest interval.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2004-2023.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 21-28 octombrie

Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 28 octombrie – 4 noiembrie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, dar şi local deficitare în nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 4-11 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 11-18 noiembrie

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări

Articolul precedentNOU TERMEN LA JUDECĂTORIA MANGALIA ÎN DOSARUL LUI VLAD PASCU
Articolul următorA 34-A EDIȚIE A FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU, LA START

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.