Putin, val de amenințări la adresa Europei: Țările mai mici trebuie să se gândească cu ce se joacă

Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 826 de la începutul invaziei ruse. Vorbim despre așa-numita „opera militară specială” de „denazificare” a țării, la ordinul liderului rus Vladimir Putin. Încă de la începutul războiului și până acum, reședintele rus a continuat să stârnească dispute aprinse.

În cea mai recentă declarație făcută, Putin a ameninţat Europa, spunând că membrii NATO se joacă cu focul atunci când propun ca Ucrainei să i se permită să folosească armele occidentale pentru a lovi în interiorul teritoriului Rusiei, ceea ce, a avertizat el, ar putea declanşa un conflict global în care ar putea fi folosite armele nuclear, relatează AFP şi Reuters.

Casa Albă: SUA se opun loviturilor ucrainene pe „teritoriul rus” 

Statele Unite, principalul susţinător militar al Kievului, nu doresc ca Ucraina să folosească arme americane pentru a ataca „teritoriul rus”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit AFP.

„Poziţia noastră nu s-a schimbat în acest stadiu. Nu încurajăm şi nu permitem utilizarea armelor furnizate de SUA pentru a ataca teritoriul rus”, a afirmat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate.

Declaraţia survine după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că Kievul ar trebui să primească permisiunea să „neutralizeze” bazele militare din care Rusia îşi lansează rachetele asupra teritoriului ucrainean.

Apărarea aeriană ucraineană a doborât 13 din cele 14 drone de atac de tip Shahed lansate în timpul unui atac rusesc în noaptea de 29 mai, potrivit comandantului forțelor aeriene ucrainene, Mykola Oleshchuk, transmite The Kyiv Independent.

Se pare că dronele au fost lansate din orașul portuar rusesc Primorsko-Akhtarsk, situat pe coasta Mării Azov. Orașul se află la aproximativ 153 de kilometri (95 de mile) de Kerci, care se află în Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014.

Avioanele, unitățile de rachete și de război electronic și grupurile mobile de foc ale Forțelor Aeriene ucrainene au interceptat dronele deasupra oblasturilor Mykolaiv, Kirovohrad și Rivne, au precizat Forțele Aeriene în actualizarea sa de dimineață.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCând va fi redeschis circulației Transfăgărășanul?
Articolul următorSondajul care dinamitează scena politică din România: cine conduce în clasamentul încrederii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.