Putin pregătește o „baie de sânge” pentru Ucraina. Angajează mercenari sirieni și ceceni pentru luptele din orașe

Vladimir Putin pare să pregătească o răzbunare sângeroasă împotriva Ucrainei. Liderul de la Kremlin vrea să înroleze mercenari ceceni şi sirieni, renumiți pentru cruzimea cu care acționează, în special împotriva civililor. În paralel, purtătorul de cuvânt al lui Putin a avertizat că, în eventualitatea unui conflict la sol, numărul victimelor civile va crește semnificativ. 

 

Moscova încheie contracte cu astfel de combatanţi racolaţi în ţări din Orientul Mijlociu pe o durată de şase luni, cu o remuneraţie de 200-300 de dolari pe lună, potrivit Meduza.io, anunță Agerpres.

Rusia a afirmat deja că 16.000 de voluntari sirieni sunt pregătiţi să se alăture frontului ucrainean, un scenariu aprobat de preşedintele Vladimir Putin, care a oferit un sprijin militar considerabil regimului sirian începând cu toamna anului 2015, salvând de facto regimul lui Bashar al-Assad.

 

Anunțul vine în condițiile în care, potrivit unor analiști militari occidentali, la aproape 3 săptămâni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, ruşii nu mai au rezerve în zonă.

Potrivit mărturiilor unor voluntari sirieni, culese sub rezerva anonimatului de către organizaţia neguvernamentală Syrians for truth an Justice (STJ), Moscova a cerut serviciilor siriene să iniţieze o campanie de racolare – în provinciile aflate sub controlul regimului sirian – de combatanţi cu experienţă în lupta urbană.

 

Gherilele siriene si cecene sunt renumite pentru cruzimea cu care acționează, mai ales împotriva civililor..  

Armata rusă „nu exclude posibilitatea preluării sub controlul său total a marilor oraşe care au fost deja încercuite”, a avertizat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizând că războiul urban va „duce în mod inevitabil la un număr mare de victime în rândul civililor”.

Articolul precedentMAE, atenţionare de călătorie pentru Spania. Grevă de proporții în transport
Articolul următorRevoltă la Londra: palatul unui oligarh rus, un apropiat al lui Putin, ocupat de protestatari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.