Opozantul rus Aleksei Navalnîi, care tocmai a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare, a declarat marţi că a primit un nou rechizitoriu din partea justiţiei ruse, de data aceasta pentru extremism, transmite dpa.
Această acuzaţie vine cu o pedeapsă de posibil încă 15 ani de închisoare, a anunţat pe Instagram liderul opoziţiei din Rusia, care pe 4 iunie va împlini 46 de ani. „Am creat, după cum se dovedeşte, un grup extremist pentru a incita la ură împotriva oficialilor şi a oligarhilor”, a scris militantul anticorupţie.
Navalnîi şi-a făcut duşmani puternici prin dezvăluirile despre corupţie şi abuzurile de putere din aparatul de stat rus, iar fundaţia sa anticorupţie a fost clasificată ca extremistă de către autorităţi.
Justiţia din Moscova are reputaţia de a fi controlată de Kremlin. Activiştii pentru drepturile omului vorbesc despre caracterul arbitrariu al măsurilor adoptate de autorităţi pentru a reduce la tăcere opoziţia.
Până în prezent, fiecare rechizitoriu împotriva celui mai cunoscut oponent al preşedintelui Putin s-a încheiat cu un verdict de vinovăţie. Navalnîi l-a învinuit pe preşedintele Putin pentru o tentativă de asasinat cu agentul chimic Noviciok petrecută în august 2020, căreia i-a supravieţuit la limită, acuzaţie negată de liderul de la Kremlin.
Purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmîş, a scris pe Twitter că în urmă cu doar o săptămână o pedeapsă de nouă ani de închisoare în condiţii deosebit de dure a fost confirmată de justiţia rusă.”Putin nu-l va lăsa pe Aleksei să iasă atât timp cât va fi la putere. Prin urmare, este de datoria noastră să punem capăt puterii sale cât mai curând posibil”, a spus ea.
Iarmîş a salutat sancţiunile impuse preşedintelui Putin şi anturajului său de către ţările occidentale pentru războiului declanşat împotriva Ucrainei. Ea a adăugat că devine evident pe zi ce trece că aceste măsuri punitive sunt eficiente, deoarece Putin şi aparatul său de putere continuă să ceară ca acestea să fie ridicate.