O nouă modificare a Codului Rutier le permite polițiștilor locali să îi ceară proprietarului unei mașini să indice datele persoanei care a condus mașina la data comiterii unei contravenții rutiere.
Prin noua lege, care îi oferă puteri sporite Poliției Locale, în momentul în care un autoturism este parcat neregulamentar, Poliția Locală îl poate invita pe proprietar la sediu pentru a indica cine a condus autoturismul în momentul în care a fost parcat ilegal pentru a putea fi întocmit procesul-verbal de contravenție.
Până la intrarea în vigoare noii legi, astfel de invitații puteau face doar polițiștii de la Rutieră. Invitații lăsau, însă, și polițiștii locali, dar dacă persoana amendată pentru că nu „a onorat” invitația Poliției Locale ataca procesul-verbal de contravenție în instanță, avea mari șanse să câștige.
Cum se aplică noua lege
În momentul în care o mașină este parcată neregulamentar, proprietarul este invitat la sediul Poliției Locale pentru a indica „datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”.
Dacă proprietarul se prezintă la ghișeu și își asumă contravenția este amendat el. Dacă nu, indică persoana care a condus autoturismul în ziua săvârșirii contravenției.
„Dumneavoastră veniți la ghișeu: «Sunt proprietarul autoturismului, am primit invitația, dar nu am condus eu, ci numitul Domășneanu». Dau un exemplu. Noi procedăm la invitarea celui pe care dumneavoastră îl nominalizați și îi aplicăm sancțiunea contravențională”, a explicat adjunctul Poliției Locale Timișoara, Dumitru Domășneanu, pentru adevarul.ro. Amenda pe numele celui indicat de proprietarul mașinii ca fiind cel care a condus autoturismul în ziua săvârșirii contravenției nu se aplică automat.
Înaintea întocmirii procesului-verbal, la sediul Poliției Locale este invitat și cel indicat ca fiind conducător al autoturismului, de către proprietar.
Adjunctul Poliției Locale Timișoara a mai explicat că în momentul în care persoana indicată de proprietarul mașinii ca fiind cel care a condus mașina nu recunoaște fapta, sancțiunea i se aplică proprietarului autoturismului. „În ultimă instanță răspunderea aparține proprietarului”, a mai declarat Dumitru Domășneanu.
În cazul în care procesul-verbal de contravenție întocmit de Poliția Locală este considerat nelegal, acesta poate fi contestat în instanță. Prima fază a procesului se judecă la judecătorie, iar a doua – la tribunal.