Un purtător de cuvânt al talibanilor care au preluat puterea în Afganistan a anunţat, marți, că portul burqăi, un văl care acoperă corpul integral, nu va fi obligatoriu pentru femei, deoarece „există diferite tipuri de văl”.
,,Burqa nu este singurul hijab (văl) care poate fi purtat, există diferite tipuri de hijab care nu se limitează la burqa”, a declarat Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al grupării talibane la Doha, pentru canalul britanic Sky News.
Suhail Shaheen nu a precizat care sunt celelalte tipuri de hijab ce vor fi considerate acceptabile de talibani.
Odată cu revenirea la putere a talibanilor, care au aplicat o versiune ultrariguroasă a legii islamice, numeroase ţări şi organizaţii de apărare a drepturilor omului s-au declarat preocupate de soarta fetelor şi femeilor din Afganistan.
,,Ele pot primi o educaţie, de la şcoala primară până la universitate. Noi am anunţat această politică în cadrul unor conferinţe internaţionale, la cea de la Moscova şi aici la conferinţa de la Doha cu privire la Afganistan”, a mai explicat purtătorul de cuvânt.
Când talibanii au condus această ţară, între anii 1996-2001, şcolile de fete erau închise, femeile nu puteau să călătorească şi nici să lucreze, fiind obligate să poarte în public burqa, un văl care acoperă întreg corpul şi chipul, cu o plasă din pânză la nivelul ochilor, potrivit Agerpres.
Mii de şcoli în zonele controlate de talibani sunt în continuare deschise.