Purtarea măștii în aer liber rămâne obligatorie – sentința Curții Supreme

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi că obligativitatea purtării măștii în exterior pe teritoriul României, măsură decisă de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), este legală, potrivit minutei de ședință.

 Curtea Supremă a admis recursul DSU față de o decizie a Curții de Apel. Astfel, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise este legală, informează realitatea.net

Minuta ședinței:

7332/2/2020 – Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu.

Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 ianuarie 2021.

Articolul precedentAccident în județul Alba! Doi adolescenți au ajuns la spital
Articolul următorBilanț coronavirus: 4.729 de cazuri noi și 121 de decese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.