Pui de urs lovit, salvat de polițiştii sibieni

Un puișor de urs brun se află acum la Grădina  Zoologică din municipiul Sibiu, după o acțiune comună a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, Gărzii Naționale de Mediu– Comisariatul Județean Sibiu, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și Ocolul Silvic Avrig. 

În fapt, la data de 19 mai a.c., în jurul orei 15:30, un apel 112 informa Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu cu privire la faptul că pe un fond de vânătoare din zona Porumbacu de Sus, un exemplar de urs ar fi prins într-o capcană. 

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii specializați în braconaj cinegetic din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu, care, în zona unei cariere de marmură, au identificat puișorul de urs. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că exemplarul de urs brun este un pui de aprox. 3 kg și nu prezintă plăgi sau leziuni deschise la nivelul corpului, iar în zonă nu au fost identificate capcane sau lațuri destinate capturării animalelor salbatice, neexistând suspiciunea braconării acestuia.

Având în vedere că puișorul de urs prezenta leziuni la nivelul unui membru, survenite cel mai probabil prin cădere/aluncare de la înălțime,  reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu– Comisariatul Județean Sibiu, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu au luat măsura transportării exemplarului de urs brun la Gradina Zoologică Sibiu pentru acordarea de îngrijiri medicale și hrănire.

Articolul precedentAdolescentă dispărută ! Poliția cere ajutorul populației
Articolul următorPrins la furat, un tânăr din Cugir a agresat angajații! Acum este reținut pentru tâlharie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.