Public tânăr din Bucureşti şi din ţară, dar şi turişti străini, la Noaptea Muzeelor

Mii de vizitatori, în special tineri şi turişti, au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la cea de a XX-a ediţie, aniversară, a Nopţii Muzeelor, 55 de evenimente figurând printre propunerile organizatorilor.

În ciuda absenţei unor muzee emblematice ale Capitalei, care au avut însă un program normal, pe timpul zilei de sâmbătă, instituţiile participante au oferit publicului tururi interactive, expoziţii, proiecţii, prezentări, instalaţii urbane, spectacole, ateliere ori animaţii stradale.

Dragoş Neamu, coordonator Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale RNMR, a apreciat că în Bucureşti au fost mai puţini vizitatori decât de obicei, precizând, însă, că datele privind participarea la eveniment sunt aşteptate abia duminică.

„Au fost muzee care au hotărât în ultima clipă să deschidă uşile; în ţară vorbesc. Iar altele au anunţat târziu că nu mai participă şi s-a creat deranj în programul oficial. Aşteptăm date abia de mâine (duminică – n.r.). Este greu în Bucureşti să îţi dai seama pentru că Noaptea Muzeelor s-a suprapus cu Străzi deschise şi nu e clar dacă oamenii se duceau şi la muzee”, a precizat, sâmbătă noaptea, pentru AGERPRES, Dragoş Neamu.

El a mai arătat că a sesizat „coadă foarte mare” la Muzeul Copiilor şi la Casa Experimentelor, ambele din Capitală, amintind că, entuziasmul nu a lipsit „în 30 de minute la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, înregistrându-se deja 750 de vizitatori”, ca şi la Muzeul Astra din Sibiu, căruia i-au trecut pragul 15.000 de iubitori ai culturii şi artei.

***

Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a declarat pentru AGERPRES că la această ediţie „a fost mai bine decât anul trecut”.

„Până la ora actuală, în Creţulescu (sediul MNLR din strada Nicolae Creţulescu – n.r.) au fost peste 1.300 de oameni, iar la casele memoriale, care s-au închis la ora 10,00, trecuseră pragul 1.200 de vizitatori. Toate categoriile, foarte mulţi tineri, dar şi turişti. S-au auzit multe limbi străine, în Creţulescu, unde am fost eu”, a spus Cristescu, sâmbătă, după ora 23,00.

El a apreciat că actuala ediţie a Nopţii Muzeelor a fost una „reuşită”.

„Din punctul meu de vedere a fost o ediţie reuşită a Nopţii Muzeelor şi faptul că am aniversat 20 de ani a constituit o sărbătoare. Cu toate nemulţumirile de rigoare – colegii mei au purtat banderole albe, în semn de solidaritate cu cei care manifestau în Piaţa Victoriei. Eu am întrebat dacă participăm sau nu la Noaptea Muzeelor şi, în unanimitate, colegii mei au decis să participăm. Şi aşa nu stăm bine din punct de vedere al educaţiei şi al culturii, măcar emulaţia aceasta din Noaptea Muzeelor să fie, dacă nu culturală, măcar o formă de socializare benefică pentru societatea românească şi aşa ‘franjurată’ „, a adăugat Ioan Cristescu.

***

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a înregistrat un număr mai scăzut de vizitatori decât la ediţia precedentă, aproximativ 3.000 de persoane, potrivit managerului instituţiei, Virgil Niţulescu, anul trecut 3.860 de insomniaci alegând să viziteze MNŢR.

Materialul complet, pe AGERPRES

Articolul precedentTaximetrişti din zona aeroporturilor, controlați! Amenzi de peste 14.000 de lei
Articolul următorPolo masculin: CSA Steaua a cucerit un nou titlu naţional

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.