Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a făcut mai multe precizări, în exclusivitate la Realitatea PLUS, despre modul de intervenție al polițiștilor în cazul dramatic de la Alba Iulia, în care un bebeluș de un an a fost ucis de tatăl său, care s-a sinucis ulterior.
Liviu Chesnoiu, colonel de poliție în retragere, psiholog principal, expert poligraf, a explicat cum ar fi trebuit să decurgă intervenția oamenilor legii în cazul crimei de la Alba Iulia.
„În situații de genul acesta, cei de la 112, logic, pot să-i pună acelei femei foarte multe întrebări și dacă acolo este un pericol. Pentru că femeia asta nu a sunat de fericire la 1 noaptea la 112.
În al doilea rând, când s-a luat legătura cu acest individ, la un moment dat el a întrerupt comunicarea. Deci era o negociere.
Pai, ca negociator, să zicem, între ghilimele, când nu mai ai de partea cealaltă niciun răspuns, nu mai este niciun dialog, în secunda doi ai spart ușa.
Înseamnă că nu mai e negociere și nu știi ce se poate întâmpla.
A treia problemă. Nu se știe clar dacă copilașul era în viață sau nu era în viață la ora respectivă. Acum, expertiza pe care o s-o vedem, a medicilor legiști, o să ne spună”, a explicat psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, în exclusivitate la Realitatea PLUS.
Analiza succintă a psihologulu iLiviu Chesnoiu a fost făcută după noile informații despre cazul tatălui care și-a ucis copilul de numai un an, Poliția a precizat că în momentul în care echipele au ajuns la ușa apartamentului unde se afla bărbatul, copilul ar fi fost deja ucis. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a menționat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că și în momentul în care tatăl ucigaș le-a spus ofițerilor, la telefon, că micuțul este în regulă, acesta ar fi fost deja mort.
Sursa: Realitatea de Alba