PSD e mai interesat de programul de guvernare decât de premier

Partidele vor merge la Palatul Cotroceni cu două propuneri de premier. Informatia a venit în după amiaza zilei de duminica de la președintele PSD, Marcel Ciolacu, la finalul negocierilor cu delegația liberală. Liderul social-democrat a arătat că este vorba de propunerea prin rotație de la președinții celor două partide, dar a evitat alte precizări. Totuși este de remarcat că președintele PSD a afirmat ca desemnarea premierului face parte dintre atribuțiile prezidențiale. 
Evitând declarațiile pe tema persoanelor, Marcel Ciolacu a dat asigurări că vor fi foarte multe creșteri de venituri de la 1 ianuarie 2022 și există mai multe variante de majorări pentru care se vor face simulări bugetare, întrucât se realizează și bugetul pe anul viitor. 
În schimb, este nevoie de negocieri și consultări în continuare pe domeniul fiscal și în ceea ce privește Justiția. „Există active de lux în România şi noi considerăm că trebuiesc impozitate. Exista venituri excepţionale. Dacă ajungi să câştigi peste un milion de euro, pe persoană fizica, vă dau un exemplu, e normal să existe o taxa de solidaritate. Nu a vorbin nimeni de taxe noi, ci de o taxa modica pe care si-o pot permite anumite persoane sa o plătească. Există o discrepanță imensă și nu se atinge nimeni de veniturile clasei medii din România. Se vorbeşte mult în România de cota unică, daca am putea lămuri care e cota unică pentru că eu nu o mai pot lămuri foarte bine, e și 10, și 16. Încercăm să facem ordine in această abordare, să o echilibrăm, nu înseamnă că e taxă nouă . Cred că la acele excepții din codul fiscal va trebui să renunțăm la un moment dat și să avem un sistem unic. Luxul și prostia, de obicei, se plătesc ”, a declarat Marcel  Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 noiembrie – 3.021 de cazuri noi și 233 decese
Articolul următorFlorin Cîțu, după negocierile cu PSD: ”Vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante de premier”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.