PSD a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Partidul Social Democrat a depus, marți, o moțiune de cenzură semnată de 157 de parlamentari PSD. Moțiunea are titlul „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu!”. Potrivit informațiilor din USR PLUS, parlamentarii partidului vor vota orice moțiune va ajunge la vot.

Decizia PSD de a depune o moțiune de cenzură vine după ședință CCR, unde judecătorii Curții au stabilit că în cazul moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR a fost încălcată procedura.

CCR a admis sesizarea guvernului și a constatat că există conflict constituțional. S-a reținut că din vina Parlamentului, obligația derulării în condiții constituționale nu s-a respectat. Decizia a fost luată în unanimitate. După ce a constatat existența conflictului, Curtea a stabilit că Parlamentul trebuie să dezbată moțiunea depusă și să-și exprime opinia prin vot, conform principiului colaborării loiale între instituțiile statului, susțin surse de la Curtea Constituțională.

„Invit colegii mei de la USR PLUS și AUR să vină să voteze această moțiune. Propunem un calendar strâns: joi citirea moțiunii și luni vot pentru ca Guvernul Cîțu să plece cât mai repede. Nu mai are rost să ne ascundem după o moțiune neconstituțională”, a declarat președintele PSD Marcel Ciolacu.

După depunerea moțiunii, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat că singura soluție pentru PSD sunt alegerile anticipate.

„Am depus o moțiune legală cu 157 de semnături ale PSD. Să vedem această moțiune la vot. Știu că e congres la USR PLUS, dar au spus că vot vota moțiunea. Dacă moțiunea trece, președintele trebuie să intre în rolul de mediator. Noi, în acest moment, vedem o singură soluție: alegeri anticipate”, a declarat Sorin Grindeanu.

Sursa: Mediafax

Articolul precedent113 elevi din Alba au fost testați pozitiv de la începutul acestui an școlar
Articolul următorA pierdut la ”păcănele” și și-a vărsat nervii pe aparat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.