Proteste la Romsilva, după anunțul de privatizare. Sute de angajați vor să iasă în stradă

Scandal uriaș după anunțul de privatizare a Romsilva. Sute de angajați anunță un protest de amploare și susțin că peste 3,1 milioane de hectare de pădure aflate în proprietatea statului sunt astfel în pericol. Asta după ce Guvernul României a adoptat un proiect de lege care desființează, practic, regiile autonome. 

Protestul vine după ce proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a fost aprobat de Guvern în 19 decembrie şi a fost înaintat spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Potrivit documentului, Regiile autonome de stat, printre care se numără RAPPS, Romsilva, ROMATSA şi 80% din aeroporturile de stat din ţară, riscă să ajungă pe mâna unor societăţi cu răspundere limitată (SRL), în urma deciziei Guvernului care a iniţiat şi aprobat un proiect de lege care vizează modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, susţine Silviu Geană, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură (FSS) Silva.

„Toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, într-un interval de cel mult trei ani de la data adoptării modificării legislative. Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct este Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi, implicit, cele 3,1 milioane hectare de păduri pe care statul român le mai are încă în proprietate. Apreciem că, prin această modificare legislativă, pădurile României sunt în pericol de a ajunge să fie administrate şi exploatate de societăţi pe acţiuni sau de SRL-uri. După înfiinţarea acestor societăţi, cel mai probabil statul le va lista la bursă, iar marii actori interesaţi de păduri şi de lemnul românesc, vor deveni acţionari principali (în general firmele cu capital străin care prelucrează lemn în România şi au deja o poziţie dominantă faţă de operatorii economici autohtoni). Astfel, lemnul românesc şi pădurea publică de stat, singura resursă pe care astăzi România o mai deţine în patrimoniul public, va încăpea, cu girul Guvernului, pe mâinile grupurilor de interese care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forţarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie funcţionează la parametri optimi, cu rezultate economice de excepţie”, a scris liderul de sindicat.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentRăspunsul CRUCIAL al lui Marius Budăi la întrebarea: Cât ar trebui să fie pensia minimă în România pentru un trai decent
Articolul următorSărbătoare 10 ianuarie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.