Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER organizează miercuri un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului, la care sunt aşteptaţi 15.000 de participanţi.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER“, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11.00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, au transmis sindicaliştii.
De asemenea, este în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai.
Care sunt revendicările federaţiilor sindicale
– Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
– Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
– Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
– Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
– Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
– Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
– Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.