Protest major față de noua lege a pensiilor în fața Guvernului

Primul protest major față de noua lege a pensiilor a început. Aproximativ 5.000 de oameni din întreaga țară sunt așteptați în fața Guvernului: silvicultori, mineri, pensionari, dar și alte categorii vin la București. Noua lege a pensiilor vine cu creșterea vârstei de pensionare, cu prevederi controversate precum cea prin care Guvernul poate lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile. Nu este clară nici care va fi exact sursa de finanțare pentru cele două majorări, iar unele pensii vor rămâne tot mici. 

Mitingul de protest are loc în Piața Victoriei din București, la sediul Guvernului României, între orele 10.00 – 13.00

La protest participă și angajați aflați în pragul pensionării sau care se tem de ce li s-ar putea întâmpla când ies din câmpul muncii, dacă guvernul nu tranșează situația lor într-un mod satisfăcător.

Pensionarii sunt nemulțumiți de proiectul Legii privind sistemul public de pensii și a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care ar conține o serie de inechități mai mari decât cele pe care, potrivit inițiatorilor proiectului, ar fi trebuit să le corecteze, potrivit Realitatea Plus.

Capcana din Legea Pensiilor. Aleșii au mai inventat o șicană la adresa pensionarilor

Legea pensiilor a fost adoptată, marți, cu 85 voturi pentru, 6 împotrivă, 19 abțineri și urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională. 

Legea pensiilor, ADOPTATĂ în Senat! Zece modificări care vor intra în vigoare după aprobarea deputaților

 
 
Articolul precedentJoi, ora 18:00 – Anca Alexandrescu și caravana antimafia ajunge azi la Giurgiu. Ediție explozivă Culisele Statului Paralel
Articolul următorDeclarațiile lui Adrian Dulcea după România U19 – Anglia U19 0-6: ”Am început foarte prost”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.