Protest în fața Guvernului, oamenii cer majorarea salariilor cu 15%

Protest de amploare în fața Guvernului. Medicii și angajații din sănătate au ieșit în stradă din cauza salariilor mici și cer Executivului majorarea veniturilor cu 15%. Sindicaliștii spun că o mare parte din personalul medical nu a ajuns la nivelul de bază al salariului prevăzut în lege. Este primul protest din maratonul anunțat, iar medicii vor pleca în marș către mai multe unități medicale. Și ambulanțierii vor protesta în următoarea perioadă din cauza salariilor și a ambulanțelor vechi.

În zilele de 6, 7 și 8 februarie 2023, în intervalul orar 10.00 – 14.00, membrii SANITAS se adună în Piața Victoriei pentru a cere public guvernanților să-și respecte obligațiile legale față de angajații din SĂNĂTATE și din ASISTENȚĂ SOCIALĂ.
 
„Atât timp cât cei aflați la putere ignoră nevoile reale ale celor două domenii, regulile elementare ale dialogului social și drepturile lucrătorilor, SANITAS va protesta folosind toate formele și instrumentele legale, inclusiv deschiderea conflictului colectiv de muncă la nivel de sector”, se arată într-un comunicat al confederației.
 
Revendicările Federației SANITAS din România sunt:
1. Creșterea veniturilor tuturor salariaților din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ cu un procent de minim 15%, pentru acoperirea inflaţiei;
2. Declanșarea, de urgență, a negocierilor între Guvernul României și partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice;
3. Asigurarea unei finanțări corecte și suficiente pentru instituțiile medicale și de asistență socială;
 
Seria acțiunilor de protest pe care SANITAS o deschide săptămâna viitoare va continua până la soluționarea revendicărilor și la îmbunătățirea semnificativă a situației membrilor noștri de sindicat.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentANM: Frig în toată ţara până vineri. Cod galben de ninsori şi viscol în 27 de judeţe, până luni seara
Articolul următorRomânia nu stă pe gânduri și trimite de urgență ajutoare în Turcia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.