Proiectul legii offshore va intra marţi în dezbaterea comisiilor de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor.
Şedinţa comună a comisiilor de specialitate este programată să înceapă la ora 10:00 cu dezbaterile asupra acestui proiect în vederea întocmirii raportului. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din această săptămână, pentru a fi dezbătut sub rezerva depunerii raportului din partea comisiilor de specialitate.
În 11 mai, proiectul a fost adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Proiectul legii offshore, care a fost depus pe 15 aprilie la Parlament, reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât la perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime şi stabileşte că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.
Actul normativ este semnat de liderii celor trei partide din coaliţia de guvernare – preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum şi de ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi de liderul grupului minorităţilor reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian.