Început ca un proiect pilot de testare a preferințelor beneficiarilor, English 4 Kids s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor participanți la prima ediție ce a avut loc în luna august, motiv pentru care organizatorii au decis ca proiectul să continue și luna aceasta cu o nouă activitate și o nouă temă de studiu.
Activitatea lunii septembrie va avea loc în data de 6 septembrie 2019, cu începere de la ora 10:00, la sediul central al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba unde copiii vor avea la dispoziție colecția de carte de limbă și literatură engleză și vor beneficia de asistență specializată asigurată de bibliotecarele de la Secția de împrumut carte pentru copii.
Tema lunii septembrie este My Home, temă în cadrul căreia copiii vor învăța cuvinte noi referitoare la tipuri de locuințe, părți ale locuinței, camera personală, obiectele din camera personală etc.
Pe parcursul desfășurării activității vor avea loc vizionări de filmulețe educative, învățarea de noi cuvinte în limba engleză și fixarea lor prin jocuri educative, recomandări de lectură și distribuirea fișelor cu temă pentru acasă.
La final, copiii vor putea împrumuta cărți la domiciliu, pe baza permisului gratuit de bibliotecă.
Proiectul 1.21.English 4 Kids face parte din programul 1 USERS al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și se derulează sub forma unui club pentru copii în care participanții vor dobândi cunoștințe noi de limbă și civilizație engleză și vor participa la activități practice și teoretice, în care vor avea prilejul să-și exerseze cunoștințele dobândite prin cântec, joc și ateliere creative.
Organizatorii proiectului sunt și de această data Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Comments are closed.