Proiect World Vision: 1.200 de adulți ucraineni și români, sprijiniți să găsească un loc de muncă

Un număr de 1.200 de adulţi ucraineni, solicitanţi de azil şi români vor fi sprijiniţi să-şi găsească un loc de muncă printr-un proiect al Fundaţiei World Vision România, în colaborare cu Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov şi cu sprijinul financiar al UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi.

Intitulată „Protecţia şi incluziunea socio-economică a refugiaţilor şi solicitanţilor de azil în România”, iniţiativa survine în condiţiile în care 50% dintre ucrainenii rămaşi în ţara noastră afirmă că vor să se angajeze ori să-şi deschidă o afacere în România, transmite World Vision România.

Proiectul se desfăşoară până în decembrie 2024 şi îşi propune să faciliteze incluziunea socială şi economică pentru 1.200 de tineri şi adulţi, refugiaţi ucraineni solicitanţi de azil şi români persoane vulnerabile din Bucureşti şi cinci judeţe (Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi şi Suceava), pe piaţa muncii din România. Dintre aceştia, 80% sunt refugiaţi ucraineni sau solicitanţi de azil, iar 20% sunt români.

Activităţile proiectului includ: servicii integrate de informare, consiliere, antreprenoriat şi mediere profesională; cursuri de limbă română; facilitare pentru participarea la târguri cu locuri de muncă; suport pentru echivalarea studiilor; evenimente de networking între potenţiali angajaţi şi angajatori; sesiuni de coaching şi asistenţă pentru dezvoltare de mici afaceri.

De asemenea, proiectul presupune acordarea de granturi pentru susţinerea iniţiativelor antreprenoriale şi vouchere suport pentru stimularea integrării pe piaţa muncii, precum şi crearea de reţele suport la nivelul fiecărei comunităţi pentru a facilita incluziunea socio-economică a persoanelor vulnerabile.

Complementar, adulţii beneficiarii ai proiectului care au copii în îngrijire şi sunt în căutarea unui loc de muncă vor avea prioritate pentru accesarea gratuită a serviciile socio-educaţionale pentru copii în centrele Happy Bubble derulate de World Vision România în locaţiile Bucureşti, Iaşi, Suceava, Cluj şi Constanţa.Aproape 4 milioane de ucraineni au tranzitat teritoriul României în ultimii doi ani de război. Dintre aceştia, 157 de mii au cerut o formă de protecţie legală, iar la începutul lunii februarie 78.743 de ucraineni erau prezenţi în ţara noastră.

Dintre cei care rămân pe teritoriul României, 39% spun că doresc să se angajeze în România, în timp ce 11% ar vrea să-şi deschidă o afacere în ţară. Alţi 48% spun că vor să se întoarcă în Ucraina după terminarea conflictului, potrivit unei analize realizată de FONPC.

Totodată, dintre cei care au un loc de muncă, între 25 şi 30% aceştia lucrează online (la distanţă) pentru locurile de muncă pe care le au în Ucraina, iar în jur de 16% sunt integraţi pe piaţa muncii din România, conform estimărilor UNHCR de anul trecut.

Sursa: Agerpres.ro

Articolul precedentPercheziții în România într-un dosar de furturi de aparatură stomatologică în Franța
Articolul următorPrimele două zile de activitate ale Caravanei Medicale în județul Cluj au fost un real succes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.