Proiect de 800.000 de euro pentru o cantină socială la Aiud

La Alba Iulia, a fost semnat – de către doamna Oana Badea, primarul municipiului Aiud și de domnul Dan Popa, director Direcția Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru – proiectul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru realizarea de investiții în domeniul social din județul Alba, în cadrul proiectului cu titlul Respect pentru bunicii comunității aiudene, prin care se vor atrage fonduri nerambursabile în valoare de circa 800.000 euro în municipiul Aiud.

Beneficiar al proiectului este structura partenerială dintre Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Aiud și Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România, 98% din totalul cheltuielilor eligibile fiind finanțare europeană pentru realizarea unui centru de zi, a unei cantine sociale și a unei unități de îngrijire la domiciliu.

Finanțarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 8 a Programului REGIO 2014-2020, pentru investiţii în infrastructura socială care contribuie la dezvoltare, la nivel regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială, prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale. Concret, prin acest proiect se dorește creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale pentru grupul vulnerabil de persoane vârstnice din Aiud. Se estimează că peste 650 de persoane vor beneficia, începând cu anul 2022, când se va finaliza proiectul, de o infrastructură socială de zi reabilitată și modernizată. Pe raza municipiului Aiud vor fi deschise două centre unde vor fi oferite aceste servicii sociale, pe strada Simion Bărnuțiu, nr. 24, precum și la sediul Asociației Serviciul de Ajutor Maltez în România – strada Ion Creangă, nr. 3.

Aiudenii au stabilit o listă concretă de priorități de la care nu avem voie să ne abatem. Că e vorba despre locuri de muncă, infrastructură rutieră, fluidizarea traficului, servicii sociale sau de sănătate, parcuri și spații verzi, viața cultural-artistică, activități sportive, curățenie și siguranță, treaba noastră este să identificăm soluții și resurse pentru rezolvarea acestora. Am accesat aceste resurse europene, pentru creșterea calității vieții vârstnicilor, dar și pentru a oferi wi-fi gratuit tuturor cetățenilor. Este vorba de programe, proiecte și bugete diferite, dar de același finanțator – Uniunea Europeană și de același beneficiar – comunitatea oamenilor din Aiud. Pentru oamenii acestui oraș investim în asfaltarea străzilor din cartierele municipiului, construirea unui Centru Cultural, finalizarea lucrărilor de înlocuire  a diferitelor  rețele de distribuție, dar și pentru reabilitarea Cetății noastre emblematice. Cu sprijinul partenerilor noștri, credem că acest proiect va oferi condiții demne de un oraș european pentru vârstnicii din oraș care au nevoie de aceste noi servicii sociale. Respect și încredere pentru bunicii noștri!”, a declarat doamna Oana Badea, Primarul municipiului Aiud.

Obiectivul general al acestei cereri de finanțare urmărește creșterea calității vieții pentru cel puțin 500 de persoane, în prezent, prin investiții în dotări necesare infrastructurii sociale, pentru a contribui la dezvoltarea operaționalității la nivel local, reducând inegalitățile și îmbunătățind accesul la servicii de calitate în domeniu. Valoarea totală a proiectului este de 3.692.022,75 lei (peste 817.300 euro), din care 3.586.181,49 lei (aproape 0,8 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.

Starea de sănătate a populației în fostele orașe monoindustriale, cum este și Aiud, nu este una foarte bună, iar investițiile în domeniul social sunt mai mult decât necesare. Pentru această perioadă, sunt contractate în acest important municipiu atât investiții la Spitalul de Pneumoftiziologie, cât și, de acum, în dezvoltarea facilităților de zi pentru vârstnici. Reprezentanții administrației publice locale, a căror atribuție este și de a monitoriza direct și de a susține creșterea calității serviciilor sociale, sunt interesați de creșterea calității vieții vârstnicilor. În precedenta perioadă de finanțare am gestionat fonduri pentru un centru social dedicat copiilor cu probleme medicale în Aiud, investiție care a devenit un reper pentru calitatea îngrijirii micuților cu deficiențe. În zona acestui oraș avem și investiții în reabilitarea patrimoniului, la Parohia Reformată din Cetate, dar și pentru îmbunătățirea accesibilității, prin reabilitarea și modernizarea de drumuri județene. Aceste aspecte dovedesc interesul edililor în atragerea de fonduri europene pentru binele comunității”, a precizat domnul Dan Popa, după evenimentul de semnare a acestui contract de finanțare.

Articolul precedentVIDEO: Un șofer din Alba era să calce doi pietoni în Cluj
Articolul următor”Sprijin și îngrijire pentru seniorii Sebeșului”

Comments are closed.