Programul ediției 2023-2024 din SuperLiga României. FCSB – Dinamo se joacă în etapa a doua

Astăzi, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a stabilit programul competițional din SuperLiga, ediția 2023-2024.

Noul sezon al SuperLigii va debuta în weekend-ul 15-16 iulie și se va termina pe 2 iunie 2024, cu partidele retur din barajul de promovare/retrogradare. 

În noul sezon din SuperLiga vor participa Farul Constanţa, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Rapid, Sepsi, U Craiova 1948, Petrolul Ploieşti, FC Voluntari, “U” Cluj, Hermannstadt, FC Botoşani şi UTA Arad, la care s-au adăugat Poli Iaşi, Oţelul Galaţi şi Dinamo, nou-promovate.

În prima rundă a ediției 2023/2024, campioana Farul va evolua la Sibiu, contra celor de la Hermannstadt, CFR Cluj va primi vizita lui Poli Iași, Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Dinamo, iar FCSB va merge în Bănie, pentru jocul cu U Craiova 1948.

Formatul competițional va fi același ca și până acum, cele 16 echipe se vor înfrunta în sistem tur-retur, în sezonul regulat, după care primele 6 clasate vor participa în play-off, iar ultimele 10 în play-out.

Play-off-ul va începe pe data de 16 martie 2024, iar ultima etapă este programată pe 26 mai 2024.

Campionatul va fi întrerupt aproximativ o lună, în perioadele 21-22 decembrie 2023 și 21-22 ianuarie 2024. Vor fi, de asemenea, alte patru pauze de două săptămâni, generate de partidele echipelor naționale din preliminariile EURO 2024 (septembrie, octombrie, noiembrie 2023 și martie 2024).

Farul Constanța, campioana en-titre, a primit o derogare și nu va întâlni nicio altă participantă a României în cupele europene, FCSB, CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe (Conference League), în primele 7 etape, potrivit informațiilor Digi Sport.

Programul complet al Superligii, AICI

SURSĂ: DIGISPORT

Articolul precedentCARAVANA ANTI MAFIA – Anca Alexandrescu și echipa Culisele Statului Paralel ajung în județul Buzău
Articolul următorAnunțul făcut de platforma TikTok. Ce fel de Consiliu va înființa și în ajutorul cui va veni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.