Prognoza meteo pe o lună. Cum va fi vremea de 1 Mai și când vom simți că a venit primăvara

Temperaturile vor fi mai mici decât cele normale perioadei până după Paște, dar vestea bună este că în minivacanța de 1 Mai vremea va fi frumoasă și călduroasă, potrivit prognozei pe 4 săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

 

Până în ziua de Paște, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale, pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică negativă mai accentuată în jumătatea vestică a țării.

Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, mai ales în nord-vest și la munte. Excepție va face sud-vestul și sud-estul extrem al țării, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate
de cele normale.

 

În săptămâna 25 aprilie – 2 mai, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, potrivit Mediafax.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile sudice, la munte și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

 

În săptămâna 2 mai – 9 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în extremitatea de sud și de sud-vest a țării.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice și la munte, dar mai ales în cele sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 09 mai – 16 mai

 

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toată țara.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile sudice și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Articolul precedentSURSE: Liberalii pregătesc schimbarea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului
Articolul următorRomânia, campioană în UE la împrumuturi cu dobânzi-record – CIFRELE negre ale datoriilor pe sute de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.