Prognoza meteo, actualizată: FENOMENE NEOBIȘNUITE, după temperaturile de vară

După episoade de vreme deosebit de caldă, în următoarele zile, valorile termice vor coborî ușor, spre normalul acestei perioade. 

„Astazi, in sud-est, avem valori ale temperaturilor care depasesc pragul unei zile de vara. In vest, centru si jumatarea nordica a Moldovei, temperaturile sunt cu mult mai scazute, comparativ cu ieri. Ieri, au fost si 29 de grade, la aceasta ora, temperatura nu depaseste 15-16 grade, semn ca vremea va deveni racoroasa in aceste zone, iar in restul zonelor, desi in scadere, vorbim de valori care caracterizeaza o vreme mai calda, cu maxime la 25-26 de grade”, a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Elena Mateescu, director general ANM.

„Maine, valorile se vor apropia de normalul termic pentru aceasta perioada, chiar si joi. Vineri, va fi o noua crestere, din nou pana la 29 de grade. Sambata si duminica vor fi di nou, insa, valori apropiate de normal. Vara a venit, daca luam in considerare temperaturile de ieri. Din punct de vedere termic, vara a venit. Un debut de mai mai cald. Pana pe 17 mai, valorile termice vor fi usor peste medii. In ultimele 2 saptamani din mai, vorbim de temperaturi apropiate de normal”, a mai spus Elena Mateescu.

În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile diurne de temperatură vor alterna de la o zi la alta, urmând a se încadra între 17 şi 19 grade în zilele de 3, 6 şi 8 mai şi, respectiv, 20 şi 23 de grade pe 5, 7 şi 9 mai. În acest interval, minimele nocturne vor caracteriza, de asemenea, un regim termic variabil şi vor avea valori cuprinse, în general, între 5 şi 10 grade. În prima parte a celei de a doua săptămâni, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încât, pe 12 mai, va deveni caldă şi se va atinge o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 29 de grade, iar spre finalul intervalului de prognoză regimul termic va marca o nouă scădere şi media maximelor pe 16 mai va fi de 23-24 de grade, caracterizând o vreme normală termic pentru jumătatea lunii mai. Minimele nocturne vor fi relativ constante în cursul celei de a doua săptămâni şi se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă şi doar în jurul datelor de 5 şi 7 mai, precum şi între 13 şi 16 mai, vor fi ploi pe arii relativ restrânse.

În Crişana, temperatura aerului va avea variaţii semnificative în prima săptămână a intervalului de prognoză, astfel încât valorile maxime se vor situa între 16 şi 22 de grade, în medie, cu cele mai ridicate valori pe 5, 7 şi 9 mai. Valorile minime, alternante de asemenea, vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade. În a doua săptămână regimul termic va prezenta iniţial o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în jurul datei de 12 mai se vor atinge valori de 27-28 de grade, în medie regională, vremea devenind caldă pentru această perioadă, apoi temperaturile vor scădea uşor, spre 22 de grade la finalul intervalului de prognoză, când vremea va deveni normală termic. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii importante între 11 şi 16 mai, când se vor înregistra, în medie, 11 -12 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe 5 şi 7 mai şi, din nou, în intervalul 13 – 16 mai.

Şi în Transilvania, pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză vor fi alternanţe termice de la o zi la alta, iar maximele temperaturii aerului se vor situa, în general, între 16 şi 21 de grade, în timp ce minimele nocturne vor avea valori medii între 2 şi 9 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, iar valorile diurne vor creşte de la 23 de grade pe 10 mai, până la 26 de grade pe 12 mai, apoi vor scădea din nou, spre 21 de grade la finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn între 10 şi 16 mai va fi relativ constant şi se va caracteriza prin temperaturi medii cuprinse între 6 şi 8 grade.

Ploi slabe şi pe arii restrânse se vor semnala cu o probabilitate mai mare în intervalele 5 – 8 mai şi 13 – 16 mai.

În Maramureş, vor fi alternanţe termice ample pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile diurne se vor încadra, în medie, între 15 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori pe 5, 7 şi 9 mai, iar temperaturile nocturne vor avea valori medii regionale cuprinse între 3 şi 11 grade. Ulterior, vremea se va încălzi constant, iar pe 12 mai media maximelor va atinge 27 de grade, după care va scădea treptat, spre 21-22 de grade în ultima zi a intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn în a doua săptămână nu va avea variaţii importante şi se va concretiza prin valori termice medii de aproximativ 10 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată între 5 – 8 mai şi, din nou, între 13 şi 16 mai, iar în restul intervalului doar izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe, trecătoare.

Între 3 şi 9 mai, în Moldova, temperatura aerului va avea variaţii de la o zi la alta, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, între 17 şi 22 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 5 şi 10 grade. După data de 10 mai, regimul termic se va menţine relativ constant şi se va concretiza prin valori ale maximelor termice de 22-24 de grade şi ale temperaturilor minime cuprinse între 8 şi 11 grade.

Ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala cu o probabilitate mai mare între 5 şi 8 mai şi, din nou, între 13 şi 16 mai.

În Dobrogea, pe parcursul intervalului de prognoză va fi o vreme în general răcoroasă, fără alternanţe semnificative ale temperaturilor diurne, care se vor situa, în general, între 16 şi 20 de grade, cu cele mai scăzute valori la începutul şi sfârşitul primei săptămâni a intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi cuprinse, în medie regională, între 9 şi 12 grade pe tot parcursul celor două săptămâni.

Ploi slabe, de scurtă durată, se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare pe 3, 6 şi 8 mai, precum şi în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

În Muntenia, regimul termic diurn nu va avea variaţii ample în decursul celor două săptămâni şi se va caracteriza prin valori medii regionale ale temperaturilor maxime situate, în general, între 20 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 7, 12 şi 13 mai. Temperaturile nocturne vor oscila semnificativ în prima săptămână, când vor fi cuprinse între 7 grade pe 4, 5 şi 9 mai şi 11 grade pe 8 mai. În a doua săptămână minimele termice vor fi în creştere treptată, de la 7-8 grade la începutul săptămânii, până spre 11 grade la sfârşitul acesteia.

Probabilitatea pentru averse va fi în general redusă, iar ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala în jurul datei de 5 mai şi, din nou, după 13 mai.

Potrivit ANM, în Oltenia, valorile termice diurne se vor situa în cea mai mare parte a intervalului în apropierea celor normale pentru această perioadă sau uşor peste cele normale, cu maxime medii cuprinse, în general, între 18 şi 25 de grade, posibil mai ridicate în jurul datelor de 12 şi 13 mai, cu valori de peste 25 de grade. În cursul nopţilor vor fi valori medii cuprinse între 6 şi 13 grade, local mai scăzute în dimineţile primei săptămâni, spre 2-3 grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai crescută în zilele de 5 şi 7 mai şi, din nou, după data de 12 mai.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal la începutul intervalului, când vor fi temperaturi maxime medii cuprinse între 4 şi 14 grade şi minime medii cuprinse între -5 şi 5 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat şi vor fi maxime medii de 10-20 de grade şi minime ce se vor încadra între 0 şi 10 grade.

Temporar, vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă, cu cea mai mare probabilitate în perioadele 5-8 mai şi 11-15 mai. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi foarte redusă şi în special la altitudini de peste 2.000 de metri. 

Articolul precedentPeste două milioane de români vaccinați împotriva COVID cu ambele doze
Articolul următorCresc remunerațiile rezerviștilor voluntari! Klaus Iohannis a promulgat legea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.