Prognoza meteo 23 decembrie. Temperaturi peste normalul perioadei – maximele sar la 13 grade

Astăzi, valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată în cea mai mare parte a ţării, cu maxime în general între 3 şi 13 grade. 

Cerul va avea înnorări în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde va ploua pe arii restrânse.

Izolat vor fi condiţii de polei, iar dimineaţa se va semnala ceaţă asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte ce vor depăşi viteze de 80 km/h.

În București, cerul va avea înnorări, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura maximă, uşor mai ridicată decât în mod normal, va fi de 5, cel mult 6 grade, iar vântul va sufla de la slab până la moderat.

La munte, cerul va avea înnorări, iar la altitudini de peste 1800 m vor fi precipitaţii mixte sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. 

Articolul precedentSărbătoare 23 decembrie. Mari sfinți ai ortodoxiei sunt cinstiți de credincioși
Articolul următorIstoria se repetă și după 100 de ani: Austria ne-a întors spatele – Cum a fost trădată România acum un secol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.