Prognoza meteo 16 decembrie. Vremea extremelor – temperaturi de 17 grade și vânt cu viteze de peste 100 km/h

Astăzi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, deşi cerul va fi mai mult noros. 

E foarte probabil să avem parte de ploi și în Oltenia, local în Moldova şi izolat în Muntenia şi Dobrogea. Ploile vor avea caracter de aversă, iar în regiunile vestice şi sud-vestice vor fi însoţite și de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 15, chiar 30 l/mp. 

Vântul va prezenta intensificări la munte, cu rafale de peste 100 km/h în zona înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în nordul Moldovei şi 17 în vestul țării.

În București, valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată. Vântul va sufla de la slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade.

La munte vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali. E foarte probabil să avem parte și de descărcări electrice, iar trecător, la altitudini mai mari de 1800m, să avem precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari, cu rafale de peste 90, chiar 100 km/h.

Articolul precedentCondimentul care tratează rapid bolile iernii – costă 1 leu!
Articolul următorOTRAVA din farfurie la masa de Crăciun! Pericol uriaș pentru sănătate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.