Prognoza meteo 1 februarie. Maximele sar brusc la 12 grade

Astăzi, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, astfel încât maximele vor fi cuprinse în general între 4 și 12 grade. 

Cerul se va înnora treptat, la început în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, apoi și în restul regiunilor. Local și temporar, începând cu orele serii, vor fi precipitații slabe.

La munte, cerul se va înnora treptat, la început în masivele vestice apoi în toată zona montană, iar noaptea temporar va ninge slab. În Maramureș și în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi ploi și trecător lapoviță. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va avea intensificări temporare, în special la altitudini mari, iar noaptea local în Moldova și în sud-vestul Olteniei.  Valorile de temperatură se vor situa în jurul celor normale datei. Dimineața pe alocuri va fi ceață.

În București, vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească ușor, urmând astfel a se înregistra valori diurne cu mult mai mari decât cele normale datei. Cerul, mai mult senin ziua, se va înnora treptat din a doua parte a intervalului, însă probabilitatea pentru precipitații slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAngajații din Sănătate ies din nou în stradă! Protest în fața Ministerului Muncii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.