Ion Iliescu și-ar putea pierde certificatul de Revoluționar! Magistrații de la Tribunalul București discută în această dimineață pentru prima oară decizia luată în urmă cu aproape un an în cazul său.
Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, instituție aflată în subordinea Guvernului, a decis, în cadrul unei ședințe desfășurată anul trecut, să-i retragă lui Ion Iliescu titlul de luptător la Revoluție. Decizia a fost luată în unanimitate, după ce a fost depusă o solicitare din partea Asociației 21 Decembrie 1989.
Potrivit documentului aflat pe masa ședinței respective, Ion Iliescu ar fi deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist Român, ceea ce îl face incompatibil cu statutul de luptător în Revoluţie.
Dacă instanța de judecată va lua decizie în sensul ridicării titlului de revoluționar, fostul președinte va rămâne fără mai multe beneficii. El va pierde prioritatea la închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat, dar și accesul gratuit la tratamente, medicamente și consultații în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apărării Naţionale.