Prințul Harry și-ar putea pierde viza de Statelor Unite. Dacă Ducele de Sussex nu declară în cererea de viză că a fost consumator de droguri, așa cum a mărturisit în autobiografia sa, acesta riscă consecințe grave. Scandalul a pornit încă de la publicarea cărții, în care Prințul recunoaște fără menajamente că a consumat cocaină, marijuana dar şi ciuperci halucinogene.
„Acumulasem multa furie dar nu am manifestat o impotriva cuiva, am recurs la bautura, beam mult ca sa nu mai simt, sa mi abat gandurile, am recurs si la droguri.”
Acestea sunt detaliile pe care Prințul Harry trebuie le dea odată cu completarea cererii de viză pentru intrarea în Statele Unite. Trecutul presărat cu opioide al Ducelui, despre care a vorbit atât în interviuri, cât și în cartea sa, „Spare”, nu va fi iertat de niciun ofițer de la graniță. Astfel că Prințul ar putea rămâne în afara țării, dacă nu este sincer.
Scandalul a pornit încă de la publicarea cărții, în care Prințul recunoaște fără menajamente că a consumat cocaină, marijuana dar şi ciuperci halucinogene. Mai multe voci pun acum la îndoială sincertatea Ducelui și declarațiile sale din acte. Un judecător federal va audia pe 6 iunie membrii unei organizaţii conservatoare din Statele Unite, cu privire la declaraţiile acestuia legate de consumul de droguri.
Consumul de droguri este deseori motiv pentru a respingere o astfel de cerere.