Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, reales duminică, s-a adresat miilor de susţinători adunați în faţa complexului prezidenţial din Ankara, afirmând că în urma scrutinului care i-a adus un nou mandat câştigătoarea este Turcia.
“Nu doar noi suntem câştigătorii. Turcia este câştigătoarea. Naţiunea noastră cu toate segmentele sale este câştigătoarea. Democraţia noastră este câştigătoarea. Nimeni nu a pierdut. Au câştigat 85 de milioane de oameni. Acum este timpul să ne unim pentru obiectivele noastre naţionale şi pentru visurile naţionale, lăsând deoparte toate dezbaterile şi conflictele privind perioada electorală”, a spus el, potrivit aa.com.tr.
Liderul de la Ankara a promis că îşi va dedica tot timpul şi toată energia pentru a munci ca să-şi servească ţara.
“Vindecarea rănilor cutremurelor din 6 februarie, dezastrul secolului, şi refacerea oraşelor noastre demolate vor continua să fie în fruntea priorităţilor noastre”, a precizat Erdogan.
Preşedintele a menţionat şi că o prioritate este soluţionarea problemelor cauzate de inflaţie, dar și implementarea unui sistem care să-i ajute atât pe producătorii din agricultură, cât și pe consumatori.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost reales duminică, după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat Comitetul electoral al Turciei, în baza rezultatelor provizorii. Rezultatele oficiale finale ar urma să fie anunţate la începutul săptămânii. Conform rezultatelor neoficiale, transmise de agenția de presă Anadolu, Erdogan și-a adjudecat al treilea mandat de cinci ani cu peste 52% din voturi, iar contracandidatul său Kemal Kilicdaroglu, aproape 48%.