Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază. El a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul.
Surse judiciare au declarat, marţi, pentru News.ro, că primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a fost găsit mort.
Bărbatul, care avea probleme legate de un dosar penal, a fost găsit spânzurat.
Reprezentanţii Poliţiei Alba anunţă că au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările decesului.
„La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat prin 112, cu privire la faptul că un bărbat de 57 de ani, din Vinţu de Jos, a fost găsit, spânzurat, într-o anexă a locuinţei sale. Cercetarea la faţa locului este în desfăşurare”, anunţă Poliţia Alba.
Jurnaliştii de la Ziarul Unirea scriu că edilul de la Vinţu de Jos a avut un dosar penal, dar în camera preliminară Instanţa a respins rechizitoriul şi, implicit, şi probele procurorilor.
„Edilul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni: abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, fiind invocat un prejudiciu în valoare de 400.000 de lei. Alături de acesta, au fost deferiţi instanţei un administrator persoană fizică şi firma deţinută de acesta”, notează publicația.
Sursa: Newsinn